Tatiana Aramă-Oboroc, șefa Cabinetului primarului Ion Ceban, îl acuză pe edil de „presiuni asupra angajaților Primăriei Chișinău, folosirea resurselor municipale în scop politic și intimidarea familiei sale”. Într-o postare pe Facebook, aceasta susține că ar fi fost supusă unor presiuni după ce a refuzat să execute anumite indicații și că s-ar încerca îndepărtarea sa din funcție. La rândul său, Ceban respinge acuzațiile și susține că unii angajați se victimizează după ce au fost depistate presupuse nereguli în activitatea lor.
„Îmi asum riscul de a fi demisă pentru ceea ce spun”: Șefa Cabinetului lui Ceban îl acuză de presiuni. Edilul: „Cum rămâneți fără scaun, brusc deveniți mironosițe”