Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Constanța s-a întrunit miercuri, în ședință extraordinară, pentru a analiza situația și a stabili măsurile necesare.
În urma evaluărilor și a informațiilor transmise de reprezentanții CFR SA – Regionala Constanța, a fost adoptată o hotărâre prin care au fost stabilite mai multe măsuri urgente.
Astfel, circulația feroviară pe sectorul afectat va rămâne oprită până când zona va fi pusă în siguranță și vor fi eliminate riscurile pentru trenuri.
De asemenea, CFR va realiza o expertiză tehnică pentru a evalua pagubele, a identifica motivele care au dus la surparea terasamentului și a stabili ce lucrări sunt necesare.
Ulterior, va fi pregătită documentația tehnică și vor fi începute demersurile pentru obținerea autorizației de construire în regim de urgență, astfel încât infrastructura feroviară să poată fi refăcută.
Trenurile vor putea circula din nou doar după ce specialiștii vor confirma că zona nu mai prezintă riscuri și că sunt îndeplinite toate condițiile pentru desfășurarea traficului în siguranță.