VIDEO PSRM cere Guvernului să verifice urgent modul de depunere a cererilor pentru compensații, după tragedia de la Soroca

Deputata Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), Alla Pilipețcaia, a solicitat Guvernului să verifice de urgență modul în care sunt recepționate cererile pentru acordarea compensațiilor la încălzire în întreaga țară. Solicitarea a fost formulată astăzi, în cadrul unui briefing la Parlament, în urma decesului unei femei la Soroca, care, potrivit informațiilor prezentate de deputată, a așteptat ore în șir la coadă pentru a depune cererea de compensație.

Parlamentara a transmis condoleanțe familiei și apropiaților femeii decedate, precizând că nu se poate pronunța asupra cauzei decesului, care urmează să fie stabilită de specialiști. Totodată, aceasta consideră că tragedia ridică întrebări serioase privind activitatea instituțiilor statului.

„De ce persoanele în vârstă sunt nevoite astăzi să stea atât de mult la cozi? De ce se ajunge la asemenea situații? De ce statul vorbește în permanență despre digitalizare, dar nu este în stare să organizeze un proces normal de primire a cetățenilor?”, a întrebat Alla Pilipețcaia.

Deputata a atras atenția că majoritatea persoanelor care solicită compensații au venituri mici, se confruntă cu dificultăți financiare și nu au acces la internet. Din acest motiv, ele sunt nevoite să depună cererile personal și să aștepte ore întregi la cozi.

În acest context, Alla Pilipețcaia a solicitat prim-ministrului și ministrului Muncii și Protecției Sociale verificarea urgentă a modului de organizare a recepționării cererilor pentru compensații, atât la Soroca, cât și în celelalte localități ale țării.

De asemenea, parlamentara a cerut asigurarea unor condiții adecvate pentru persoanele în vârstă și pentru cetățenii care nu pot depune singuri cererile online, organizarea unor puncte suplimentare de recepționare a solicitărilor și suplimentarea personalului în localitățile unde se formează cozi.

O altă solicitare vizează acordarea sprijinului necesar persoanelor cu mobilitate redusă, precum și informarea societății despre responsabilitatea instituțiilor implicate în organizarea procesului și măsurile care vor fi întreprinse pentru prevenirea unor situații similare.

„În spatele fiecărei asemenea tragedii se află o viață omenească. De aceea, trebuie să tratăm această situație cu maximă seriozitate. Viața unui om nu este o unitate statistică”, a declarat deputata.

Alla Pilipețcaia a subliniat că asemenea tragedii nu trebuie să se repete și a cerut Guvernului și prim-ministrului să reacționeze de urgență, chiar în cursul zilei de astăzi.