Președintele Parlamentului, Igor Grosu, spune că deocamdată nu poate anticipa ce măsuri vor fi luate în cazul deputatului Vasile Costiuc, după scandalul de la Complexul Portuar Giurgiulești. Întrebat dacă liderul Partidului „Democrația Acasă” riscă să rămână fără imunitate parlamentară, speakerul a declarat că procuratura trebuie să se pronunțe, iar ulterior autoritățile vor decide ce măsuri urmează să fie luate.
Grosu, despre posibila retragere a imunității lui Costiuc: „Să vedem ce spun instituțiile statului”