Aeronava ATLANTIQUE 2, un avion de patrulare maritimă al Marinei Naționale Franceze, își va prelungi șederea în Marea Neagră. Aceasta a fost mutată la Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu pentru prima dată pe 18 octombrie, după ce România și Bulgaria au solicitat întăriri, scrie Mediafax.
„Prezența misiunii Atlantique 2 va fi menținută timp de câteva săptămâni de acum înainte. Suntem aici pentru a asigura siguranța navigației traficului comercial în Marea Neagră”, a declarat comandantul aeronavei.
Franța a mutat temporar aeronava Atlantique 2 la baza aeriană românească Mihail Kogălniceanu pe 18 octombrie, după ce România și Bulgaria au cerut întăriri, notează Reuters.
Avionul este conceput pentru a detecta submarine, nave de război și amenințări minore, inclusiv drone maritime și mine.
Inițial, aceasta fusese desfășurată în România până pe 6 noiembrie.
Prelungirea șederii aeronavei are loc în condițiile în care atacurile asupra navelor comerciale au amplificat îngrijorările privind siguranța navigației în Marea Neagră.
Cel puțin nouă nave de marfă au fost lovite în apropierea coastei României și Bulgariei în octombrie, aproximativ 34 de marinari fiind raportați morți sau dispăruți.
Avionul a reușit să detecteze cele trei drone maritime care au lovit și scufundat în cele din urmă nava în zona economică exclusivă a Bulgariei, pe 28 octombrie.
„Suntem o aeronavă de supraveghere”, a spus comandantul avionului. „Suntem capabili să detectăm. Nu suntem capabili să neutralizăm și să interceptăm acest tip de drone”, potrivit sursei citate.