Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a pronunțat, pe 4 noiembrie, decizia nr. 4768/2026, definitivă, prin care a respins ca nefondate atât recursul principal formulat de Asociația Bankwatch România – Filiala Cluj, cât și recursul incident formulat de Societatea Națională de Transport Gaze Naturale „Transgaz” S.A. (Transgaz), în dosarul privind autorizația de construire a gazoductului Tuzla – Podișor.
Statul român a fost reprezentat în acest litigiu, în calitatea de pârâte, Transgaz – constructorul gazoductului și operatorul național de sistem și transport al gazelor naturale, Ministerul Energiei (ME) și Agenția Națională pentru Mediu și Arii Protejate (ANMAP).
Mai concret, potrivit Ministerului Energiei, Înalta Curte de Casație și Justiție a menținut prin această decizie soluția Curții de Apel Cluj din 29 mai 2025 (Sentința nr. 279, dosar nr. 139/33/2025). Atunci, judecătorii au admis excepția prescripției dreptului material la acțiune. Bankwatch formulase mai multe plângeri prealabile succesive, cu același obiect, la intervale diferite de timp, în încercarea de a menține deschisă calea unei acțiuni în anulare și de a putea interveni oricând în derularea proiectului. Instanța a constatat însă că dreptul material la acțiune era prescris, soluție rămasă definitivă în urma respingerii recursurilor.
Miza deciziei
Este o decizie importantă pentru un proiect strategic, în valoare de peste 500 de milioane de euro și cu o lungime de aproximativ 308 km, care va prelua gazele din Neptun Deep și le va introduce în Sistemul Național de Transport (SNT), au transmis oficialii Ministerului Energiei. Conducta este deja finalizată și pusă în funcțiune de Transgaz din octombrie anul trecut, iar producția din perimetrul Neptun Deep din Marea Neagră, o investiție de 4 miliarde de euro a partenerilor egali OMV Petrom, operator, și Romgaz, este programată să înceapă până cel târziu la finalul primului semestru din 2027.
„Orice întârziere a acestui proiect ar fi însemnat întârzierea accesului României la o resursă proprie, cu impact direct asupra securității energetice și asupra costurilor pe care le suportă consumatorii și economia. Acțiunile de acest tip, care vizează blocarea sau întârzierea unor proiecte de infrastructură energetică deja avansate și care respectă procedurile legale, generează costuri suplimentare, consumă resurse administrative și judiciare și întârzie punerea în valoare a resurselor proprii. În final, cei care suportă consecințele sunt românii – prin prețuri mai ridicate și printr-o dependență mai mare de importuri”, au transmis oficialii Ministerului Energiei.
„În ceea ce privește proiectul Neptun Deep, prioritățile mele rămân aceleași: să aducem gazele din Marea Neagră în economia românească, să consolidăm securitatea aprovizionării, fără a avea un impact semnificativ asupra mediului înconjurător și să creăm premisele unor tarife mai mici pentru consumatori și industrie. Mulțumesc echipelor juridice de la Transgaz și Ministerul Energiei pentru rigoarea cu care au gestionat acest dosar”, a declarat Dumitru Chisăliță, ministrul Energiei.