Franța, zguduită de proteste: 1,6 milioane de oameni au ieșit în stradă. „Nu au fost niciodată atât de mulți angajați săraci”, spun sindicatele

Manifestațiile au avut loc în mai multe orașe franceze și au reunit angajați din sectorul public și privat, profesori, studenți, elevi și pensionari. Mobilizarea a fost organizată de principalele confederații sindicale, nemulțumite de nivelul salariilor și de scăderea puterii de cumpărare.

Salariile mici și scumpirile, principalele nemulțumiri

Sophie Binet, lidera Confederației Generale a Muncii (CGT) – una dintre principalele organizații sindicale din Franța – a criticat nivelul salariilor și diferențele tot mai mari dintre angajați și persoanele foarte bogate.

„Franța a devenit o țară a salariilor mici. Nu au fost niciodată atât de mulți angajați săraci și, în același timp, miliardarii nu au fost niciodată atât de bogați”, a declarat Sophie Binet, citată de Le Monde.

„Ce ne-am dori este ca guvernul să ne asculte, să oblige companiile să majoreze salariile și să reducă serios prețurile la benzină”, a declarat pentru sursa citată un angajat al parcului Disneyland Paris, care a participat la manifestații. Acesta a explicat că salariile nu cresc în ritmul inflației, deși compania pentru care lucrează înregistrează profituri.

Confruntări cu poliția în mai multe orașe

Protestele au fost în general pașnice, însă în mai multe orașe au avut loc confruntări între manifestanți și forțele de ordine.

La Lyon, polițiștii a intervenit cu gaze lacrimogene și bastoane pentru dispersarea unor grupuri de manifestanți. Potrivit prefecturii, bilanțul zilei a fost de 24 de persoane arestate, 40 de răniți, dintre care 34 de membri ai forțelor de ordine, și cinci magazine vandalizate. Mai mulți participanți au reclamat lovituri și răni în urma intervențiilor poliției.

Și la Rennes, unde prefectura a anunțat participarea a 20.600 de persoane, au avut loc confruntări după ce persoane mascate au atacat sindicaliștii și au încercat să vandalizeze un hotel. Poliția a intervenit cu gaze lacrimogene și a făcut mai multe arestări.

La Marsilia, autoritățile au numărat 14.000 de participanți. În cursul după-amiezii, poliția a folosit gaze lacrimogene pentru dispersarea unor grupuri care au incendiat mai multe tomberoane și au blocat câteva străzi. Manifestanții au ripostat cu materiale pirotehnice.

Marșul dintre Piața Republicii și Piața Națiunii, la Paris, a fost întrerupt temporar după ce un grup de persoane mascate au provocat distrugeri pe bulevardul Voltaire, unul dintre principalele bulevarde ale capitalei franceze. Poliția a intervenit, folosind gaze lacrimogene. Mai mulți manifestanți au fost răniți în confruntările cu forțele de ordine. Spre seară, situația s-a calmat, iar protestul s-a încheiat fără alte incidente majore.

Guvernul francez anunță o întâlnire cu sindicatele

Premierul Sébastien Lecornu a anunțat că luni va organiza o întâlnire cu reprezentanții sindicatelor și ai patronatelor, în cadrul căreia vor fi discutate salariile și puterea de cumpărare.

Discuțiile vor viza salariile și puterea de cumpărare, principalele revendicări ale protestatarilor, a transmis Guvernul francez.

De asemenea, premierul i-a cerut ministrului Muncii, Jean-Pierre Farandou, să finalizeze până duminică discuțiile purtate în ultimele zile pe aceste teme.

În paralel, ministrul responsabil de administrația publică și buget, David Amiel, continuă discuțiile cu reprezentanții angajaților din sectorul public.

Sindicatele cer însă măsuri concrete. Marylise Léon, lidera Confederației Franceze Democratice a Muncii (CFDT), a solicitat o majorare cu 100 de euro net pe lună a salariului minim și a declarat că guvernul trebuie să răspundă pe măsura mobilizării.

Diferență mare între cifrele sindicatelor și cele oficiale

Confederația Generală a Muncii a estimat că 1.573.000 de persoane au participat la protestele din întreaga Franță, dintre care 350.000 numai la Paris.

La Marsilia, sindicatul a numărat 150.000 de participanți, la Bordeaux 120.000, la Lille 100.000, la Toulouse 80.000 și la Lyon 55.000.

Ministerul francez de Interne a anunțat însă că 575.000 de persoane au participat la manifestațiile din întreaga țară, dintre care 65.000 în capitală.

Publicat
Din categoria Politic