România ar putea semna în curând contractul de achiziție de armament individual de peste 800 de milioane de euro, negociat cu americanii de la Sig Sauer. Finanțarea ar urma să se facă tot prin SAFE, dar va fi una în comun cu Ucraina și/sau Republica Moldova, spun surse G4Media.
Ministrul Apărării, Radu Oprea, a anunțat că armamentul care ar urma să fie livrat prin contract e în teste în SUA. „Dacă ele vor fi trecute, va urma semnarea contractului de achiziție și a acordului de cooperare industrială”, a declarat Oprea.
Achiziția de armament individual de tip NATO pentru forțele de apărare și ordine publică din România este un proiect de o importanță strategică majoră, în valoare de peste 800 de milioane de euro.
Inițial, programul a fost gestionat de Ministerul Apărării Naționale (MAPN), dar a fost transferat ulterior la Ministerul Afacerilor Interne(MAI). Beneficiarii sunt MAI, MAPN și serviciile secrete.
România a ratat un contract individual
Câștigătoare a contractului pentru armament individual a fost desemnată o asociere condusă de firma americană Sig Sauer. Procedura de selecție a fost, însă, contestată de producătorul italian Beretta, care a cerut statului român să reia procedura și să o facă transparentă.
Procedura nu a mai fost reluată, iar pe 1 iunie, MAI a anunțat că nu a semnat contractul de achiziție cu Sig Sauer în termenul stabilit de Uniunea Europeană.
30 mai era data limită până la care România putea semna contracte individuale de finanțare prin SAFE.
A fost semnat, însă, un acord de cooperare industrială între Sig Sauer, prin filiala locală SSI Legion, și Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului.
Mai există o șansă de a salva finanțarea – un acord comun de achiziție, cu alte state, la care termenul de semnare a contractului, stabilit de UE, se mută în 2027, conform Regulamentului Consiliului (UE) 2025/1106.
Conform informațiilor G4Media, România ar putea semna acest contract în comun cu Ucraina și/sau Republica Moldova.
Conducerea Sig Sauer, vizită în România
Ministrul Apărării, Radu Oprea, s-a întâlnit joi cu Paul Jacob Strebel, Managing Director al Sig Sauer.
„Am discutat concret despre pașii următori în programul „Sistem Armament Individual tip NATO (SAI)”. Acum se desfășoară teste în SUA. Dacă ele vor fi trecute, va urma semnarea contractului de achiziție și a acordului de cooperare industrială”, a anunțat ministrul.
Un obiectiv important este să aducem în România tehnologie, experiență și capacitate de producție, mai spune ministrul.
„Am discutat din perspectiva utilizatorului, a clientului. Am abordat, de asemenea, aspectele legate de obținerea licenței de export pentru comercializarea armamentului fabricat de către SIG SAUER în România”, a adăugat Radu Oprea.
Sig Sauer are deja aprobare din SUA pentru transferul licențelor și tehnologiei de producție în România.
Propunerea industrială a SIG SAUER prevede transferul licențelor și al tehnologiei de producție pentru arma de asalt, pistolul de 9 mm și aruncătorul de grenade către structuri de producție din România, inclusiv către filiale ale Romarm (Fabrica de Arme Cugir, Uzina Mecanică Cugir, Uzina Mecanică Sadu).
Firma din România care reprezintă Sig Sauer, SSI Legion SRL, are legătură cu senatoarea Nicoleta Pauliuc, membră a Comisiei de Apărare din Parlamentul României. Un fost partener de afaceri al soțului și sorei senatoarei, generalul (r) Nicolae Tabarcia, este administratorul SSI Legion SRL.