Speciile cu mai puţin de 50 de exemplare rămase în sălbăticie nu sunt condamnate în mod automat la extincţie, întrucât eforturile de conservare bine ţintite pot salva o specie de la dispariţia sa definitivă, potrivit unui studiu recent, informează agenția de știri Xinhua, citată de Agerpres.
Studiul, realizat de cercetători de la Universitatea Monash din oraşul australian Melbourne în colaborare cu Societatea Zoologică din Londra, contestă astfel teoriile ecologice consacrate, potrivit cărora populaţiile de animale care au trecut printr-o reducere drastică a numărului lor de indivizi vor intra în mod inevitabil în colaps din cauza consangvinizării şi a pierderii diversităţii genetice, se arată într-un comunicat al acestei universităţi australiene, publicat joi.
Cercetarea a analizat 141 de specii de păsări şi mamifere ale căror populaţii sălbatice au scăzut sub 50 de indivizi începând cu anul 1950. S-a constatat că măsurile active şi ţintite de conservare pot inversa cu succes acea tendinţă nefastă pentru speciile aflate la limita supravieţuirii.
Oamenii de ştiinţă au descoperit că, dintre cele 51 de specii care au beneficiat de măsuri directe de conservare, precum controlul prădătorilor invazivi, restaurarea habitatelor, reproducerea în captivitate sau relocarea, 61% au ajuns la populaţii de cel puţin 100 de indivizi.
În schimb, 37% dintre speciile care nu au beneficiat de măsuri directe de conservare au dispărut, în timp ce doar 2% au ajuns la o populaţie de cel puţin 100 de indivizi, potrivit rezultatelor publicate în revista Proceedings of the Royal Society B.
O abordare care combină reducerea ameninţărilor cu gestionarea directă a populaţiilor a dus la cele mai ridicate rate de succes. Un exemplu în acest sens este găinuşa de pădure de pe insula Lord Howe din Australia, a cărei populaţie a crescut de la doar 23 de exemplare la sfârşitul anilor 1970 la peste 1.600 de exemplare în prezent, potrivit noului studiu.
Autorul principal al studiului, Donal Smith, de la Universitatea Monash, a declarat că dimensiunea populaţiei, în sine, nu ar trebui să fie factorul decisiv care determină continuarea eforturilor de conservare.
„Atunci când combatem în mod activ presiunile externe care cauzează declinul speciilor şi sprijinim în mod direct creşterea numărului de exemplare, populaţiile mici dau dovadă de o uimitoare capacitate de redresare”, a adăugat cercetătorul australian.