Nuclearelectrica a anunțat miercuri că, în urma întrunirii condițiilor minime necesare, miercuri au fost demarate acțiunile specifice pentru pornirea Unității 1 a CNE Cernavodă, oprită după scăderea accentuată a nivelului Dunării la gura de captare a centralei pentru răcirea reactoarelor, din cauza secetei din bazinul Dunării.
Repornirea Unității 1 a Centralei de la Cernavodă a fost programată după ce, în urma verificărilor de amploare efectuale, specialiștii autorității naționale de reglementare și control în domeniul nuclear, Comisiei Națională pentru Controlul Activităților Nucleare (CNCAN) au constatat îndeplinirea condițiilor pentru ieșirea din starea de oprire garantată și a permis inițierea etapelor de repornire, după cum a declarat președintele CNCAN, Cantemir Marian Ciurea-Ercău, joi, la solicitarea Mediafax.
România se află în stare de alertă energetică din 1 august, după închiderea primei unități de la Cernavodă din cauza debitului redus al Dunării, pe 28 iulie, care a dus și la înjumătățirea producției celor două hidrocentrale de la Porțile de Fier, care contribuie, la nivel multianual, cu 10-15% din energia națională.
Centrala de la Cernavodă, oprită integral pe 13 august, asigură, cu cele două reactoare care au o capacitate instalată de aproximativ 700 MW fiecare, aproximativ o cincime din producția de energie electrică a României, în condiții normale de funcționare.
Din cauza temperaturilor scăzute din ultimele zile, consumul de energie electrică al României a depășit pragul de 8.000 MW în seara zilei de luni, pentru prima dată din 2 martie, conform cifrelor oficiale ale operatorului național de sistem și transport al energiei electrice, Transelectrica, consum pentru acoperirea căruia a fost nevoie de importuri, în lipsa capacităților nucleare, dar și din sursele eoliene.
Când va fi repornit și al doilea reactor
Responsabili nu avansează în prezent un termen sigur pentru repornirea și celui de-al doilea reactor, care ar aduce în sistem încă 700 MW, aport semnificativ, mai ales în contextul răcirii vremii.
Mihai Gioară, directorul general al Nuclearelectrica, explica, în informarea transmis joi la BVB funcționarea Unității 1 presupune utilizarea unor volume mari de apă pentru răcirea reactorului, ceea ce va conduce la scăderea nivelului în bazinul de aspirație. Prin urmare, pornirea Unității 2 depinde de o creștere susținută a nivelului Dunării. Odată îndeplinite aceste condiții, Unitatea 2 va putea fi repornită și sincronizată ulterior la SEN.
Continuăm verificările și pentru Unitatea 2, dar nu putem spune cu certitudine momentul repornirii ei. Trebuie să existe o certitudine că nivelul apei va rămâne la o valoare care să asigure funcționarea pe termen lung a ambelor unități și acest lucru încă se mai monitorizează”, a precizat președintele CNCAN, la întrebarea Mediafax.
Potrivit experților în domeniul energiei consultați de Mediafax, repornirea Unității 1 a fost posibilă după ce debitul Dunării la intrarea în țară a început să crească. Mai exact, Dunărea a avut un palier de minim 1.600 mc/ s timp de șapte – zece ceea ce face ca poate să funcționeze un grup la Cernavodă.
Pe de altă parte, debitul de 1.750 – 1.800 la intrarea în hidrocentrala Porțile de Fier 1 nu a dus la o creștere semnificativă a producției din surse hidro. Odată cu scăderea debitelor fluviului, producția celor două hidrocentrale, care au o cotă de aproximativ 10-15% din producția de energie a țării la nivel multianual, se redusese la jumătate.
În același timp, pe apele interioare nu se simt debite mărite datorită secetei care a absorbit toată apa și precipitațiile au fost mai mult pe sudul țării și nu au fost pe amenajările Hidroelectrica.
La ora 12:23, România importa energie pentru a acoperi consumul, mai exact avea un consum de 5.951 MW și o producție de 5.529 MW, conform datelor publicate în timp real de operatorul național de sistem și transport al energiei electrică, Transelectrica, astfel că diferența de 421 MW venea prin interconexiunile de la granițe.
Defalcat, cel mai mare aport o are sursa solară, urmată de gaze:
- 37,09% Foto – 2050 MW
- 27,45% Hidrocarburi – 1517 MW
- 16,08% Hidro – 889 MW
- 10,73% Cărbune – 593 MW
- 7,35% Eolian – 406 MW
- 1,30% Biomasă – 72 MW
- 0.00% Nuclear – 0 MW
- 0.00% Instalatii de stocare – 0 MW
Total: 5529 MW – Productia in 06-11-2026 ora 12:23
