Fost șef Volkswagen, arestat în Germania în dosarul Dieselgate. A lipsit de la prima ședință de judecată

Un fost director al grupului Volkswagen a fost arestat în Germania, după ce nu s-a prezentat la prima ședință de judecată într-un dosar privind scandalul Dieselgate. Bărbatul a invocat probleme de sănătate, însă instanța din Braunschweig a considerat explicațiile insuficiente.

Procesul împotriva a trei foști directori ai companiei a început în data de 2 noiembrie. Aceștia sunt acuzați că ar fi contribuit la dezvoltarea unui program informatic care permitea automobilelor să falsifice rezultatele testelor de emisii poluante și că nu ar fi intervenit pentru a opri utilizarea acestuia.

Unul dintre inculpați nu s-a prezentat la prima ședință, avocatul său invocând probleme medicale. Când bărbatul a venit la următoarea ședință, în data de 6 noiembrie, instanța a dispus arestarea acestuia. Apărarea a contestat decizia.

Scandalul Dieselgate a izbucnit în septembrie 2015, când Volkswagen a recunoscut că a instalat ilegal un software care reducea artificial valorile emisiilor de oxizi de azot în timpul testelor de mediu. Neregulile au afectat aproximativ 11 milioane de automobile la nivel mondial.

În dosarele legate de scandal, mai mulți foști directori ai grupului au primit deja pedepse cu închisoarea sau condamnări cu suspendare.