Performanță istorică pentru Moldova: Ina Cernei a obținut argintul la Campionatul Mondial de Sambo

Ina Cernei a obținut medalia de argint la Campionatul Mondial de Sambo pentru Nevăzători, desfășurat la Tașkent, în Uzbekistan. Prin această performanță, sportiva a devenit prima reprezentantă a Republicii Moldova care urcă pe podiumul mondial la această competiție.

Cernei a concurat la categoria de greutate de până la 59 de kilograme și a ajuns în finală după ce le-a învins pe Rukayat Taiwo Suleimon din Nigeria și Ainagul Berik din Kazahstan. În ultimul act, moldoveanca a cedat în fața sportivei Alsu Nasyrova din Rusia. Medalia de bronz a revenit reprezentantei Nigeriei.

Pentru Ina Cernei, aceasta este a doua medalie de argint obținută în competițiile internaționale din acest an. Anterior, sportiva a urcat pe treapta a doua a podiumului la Cupa Mondială de Para Sambo, organizată la Erevan, în Armenia.

La competiția din Uzbekistan, Republica Moldova a mai fost reprezentată de Oleg Nemțan și Alexandru Ursul, care nu au reușit de această dată să obțină medalii.

Ediția cu numărul 50 a Campionatului Mondial de Sambo a reunit aproximativ 700 de sportivi din 100 de țări. 

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Performanță istorică pentru Moldova: Ina Cernei a obținut argintul la Campionatul Mondial de Sambo apare prima dată în Realitatea.md.