Președintele Israelului l-a desemnat pe Gadi Eisenkot să formeze noul Guvern

Președintele Israelului, Isaac Herzog, i-a încredințat liderului opoziției, Gadi Eisenkot, mandatul de a forma un nou Guvern, după alegerile parlamentare din 27 octombrie. Potrivit Associated Press, decizia a fost anunțată sâmbătă seara, după consultările cu reprezentanții partidelor care au intrat în Knesset, transmite IPN.

Gadi Eisenkot, fost șef al armatei israeliene, a fost principalul contracandidat al actualului premier, Benjamin Netanyahu, în recentul scrutin parlamentar. Prim-ministrul desemnat are la dispoziție maximum șase săptămâni pentru a negocia și a forma o coaliție care să obțină sprijinul majorității parlamentare. Nici blocul său politic, nici cel condus de Benjamin Netanyahu nu au obținut suficiente mandate pentru a guverna singure.

Partidele arabe, care au obținut împreună 19 mandate și sunt decisive pentru formarea viitoarei majorități, și-au exprimat disponibilitatea de a susține executivul condus de Gadi Eisenkot. Benjamin Netanyahu încearcă să împiedice o asemenea alianță și a avertizat împotriva formării unui guvern susținut de ceea ce el numește „susținători ai terorismului”, referindu-se la partidele arabe, scrie Associated Press.

O altă posibilitate ar fi formarea unui guvern de uniune națională, care să includă partidul Likud, condus de Benjamin Netanyahu, însă divergențele dintre acesta și Gadi Eisenkot sunt importante. Printre subiectele controversate se numără scutirea de serviciul militar a bărbaților ultraortodocși și refuzul lui Netanyahu de a deschide o anchetă oficială privind eșecurile de securitate care au precedat atacurile Hamas din 7 octombrie 2023.

The post Președintele Israelului l-a desemnat pe Gadi Eisenkot să formeze noul Guvern appeared first on ipn.md.