AI translation
Acesta este cu siguranță cazul Băncii Centrale Europene astăzi, în timp ce evaluează opțiunile de a ajuta Franța, a doua cea mai mare economie a Europei, să facă față datoriei sale de 4 trilioane de dolari.
Finanțele publice ale Franței se află pe o traiectorie nesustenabilă. În ultimii 15 ani, deficitele bugetare persistente au determinat creșterea datoriei publice de la 80% din PIB la aproape 120%. Reducerea acestor deficite și limitarea creșterii datoriei ar necesita reduceri majore ale cheltuielilor publice, care au atins un nivel uluitor de 57% din PIB. Însă astfel de reduceri s-au dovedit a fi de neacceptat din punct de vedere politic. Eforturile președintelui Emmanuel Macron de a ține în frâu cheltuielile nu au reușit decât să scurteze mandatele prim-miniștrilor care s-au succedat.
În contextul alegerilor prezidențiale care se apropie și al protestelor conduse de tineri care s-au răspândit în toată țara, există puține șanse ca o consolidare fiscală rapidă să aibă loc în viitorul apropiat. Nici nu există motive să credem că vreunul dintre favoriții la președinție se va angaja să aplice măsuri de austeritate fiscală odată ajuns la putere.
Franța nu se poate descurca singură
Marine Le Pen, din partidul de extremă dreapta Raliul Național, promite să reducă vârsta legală de pensionare și să scadă taxa pe valoarea adăugată pentru produsele alimentare și energetice, ambele măsuri agravând problemele legate de datoria Franței. Adversarul său de stânga, Jean-Luc Mélenchon, ar fi probabil de acord cu toate promisiunile lui Le Pen și a propus chiar anularea celor 18% din datoria Franței care, potrivit lui, sunt deținute de Banca Franței. Astfel de promisiuni semănează teamă în rândul deținătorilor de obligațiuni franceze.
Un studiu comandat de Ministerul Finanțelor din Franța estimează că, dacă politicile actuale vor continua, deficitul bugetar va crește de la 5,4% din PIB în prezent la aproximativ 7% până în 2030. Imprudența fiscală a viitoarei administrații franceze ar agrava și mai mult situația. La fel ar face și o recesiune economică – un scenariu din ce în ce mai probabil într-o perioadă marcată de șocuri tot mai frecvente asupra economiei franceze, deja sclerotizate. Prețurile la energie au crescut brusc, din cauza războiului Statelor Unite în Iran și a celui al Rusiei în Ucraina, iar Franța (la fel ca restul Europei) este inundată de importuri din China. Între timp, tulburările interne subminează încrederea investitorilor, iar costurile de împrumut sunt în creștere.
În acest context, actuala vânzare masivă a obligațiunilor de stat franceze nu ar trebui să surprindă pe nimeni. De la începutul anului, randamentul obligațiunilor pe zece ani a crescut de la 3,2% la peste 5%. Diferența de dobândă față de obligațiunile germane se situează acum la 165 de puncte de bază, un nivel care nu a fost atins nici măcar în timpul crizei datoriilor suverane din 2010. Dacă Franța dorește să evite intrarea în incapacitate de plată, BCE va trebui să cumpere cantități mari de obligațiuni de stat franceze – și asta cât mai curând.
Alegerea dificilă a BCE
Vestea bună este că BCE este astăzi mai bine pregătită să salveze Franța decât era în 2010. În principiu, aceasta poate utiliza Instrumentul de protecție a transmisiei pentru a cumpăra cantități nelimitate de obligațiuni de stat franceze pe piața secundară. Vestea proastă este că utilizarea acestui instrument este supusă unor patru criterii pe care Franța nu le îndeplinește în prezent: țara beneficiară nu trebuie să facă obiectul procedurii de deficit excesiv a Uniunii Europene; nu trebuie să prezinte dezechilibre macroeconomice grave; poziția sa fiscală trebuie să fie sustenabilă; iar politicile sale macroeconomice trebuie să fie solide.
BCE se află acum în fața unei alegeri dificile. Poate să respecte regulile și să refuze salvarea Franței până când autoritățile franceze se angajează într-un program credibil de ajustare economică care să restabilească sustenabilitatea datoriei publice. Acest lucru ar putea spori credibilitatea BCE, dar ar risca o criză în toată regula pe piața obligațiunilor și ar ridica spectrul unui default al Franței în perioada premergătoare alegerilor prezidențiale. O astfel de criză ar putea duce la destrămarea zonei euro, cu efecte colaterale negative majore asupra restului economiei mondiale.
Alternativ, BCE ar putea renunța la regulile sale și, făcând ecou angajamentului asumat în 2012 de către Mario Draghi, pe atunci președinte al BCE, ar putea clarifica faptul că va face „tot ce este necesar” pentru a împiedica explozia randamentelor obligațiunilor de stat franceze. Acest lucru ar afecta credibilitatea BCE și ar complica atingerea țintei de inflație. Totuși, ar scuti Europa și economia mondială de o altă criză a datoriei suverane europene, mai dureroasă, și, potențial, de o destrămare a zonei euro.
Dacă BCE decide să urmeze această cale, se speră că viitorul președinte francez va avea mandatul de a pune ordine în finanțele publice ale Franței. Dar timpul se scurge. Pentru binele economiilor europene și globale, un plan de salvare din partea BCE trebuie să aibă prioritate.
Desmond Lachman,
cercetător principal la American Enterprise Institute, este fost director adjunct al Departamentului de Elaborare și Revizuire a Politicilor din cadrul Fondului Monetar Internațional și fost strateg economic șef pentru piețele emergente la Salomon Smith Barney.
© Project Syndicate, 2026.
www.project-syndicate.org
The post BCE trebuie să salveze Franța appeared first on LOGOPRESS.