Christians United for Israel califică declarațiile vicepreședintelui drept un „semnal codificat” prin care sunt învinuiți evreii. Un lider evreu afirmă: „Te face să te întrebi de ce ar face o asemenea afirmație”, transmite Times of Israel.
Voci conservatoare pro-Israel îl critică dur pe vicepreședintele JD Vance, după ce acesta a pus pierderile masive suferite de Partidul Republican la alegerile de la jumătatea mandatului în legătură cu relația Statelor Unite cu Israelul și cu războiul din Iran.
Miercuri, Vance a declarat că „adevăratul motiv pentru care am pierdut este evident pentru aproape toată lumea”. Invocând un sondaj realizat de un institut de cercetare neidentificat, el a susținut că principalele solicitări ale alegătorilor care au părăsit tabăra republicană au fost: încheierea războiului din Iran, concentrarea asupra costului vieții și a inflației, punerea Americii pe primul loc și „schimbarea relației noastre cu Israelul”.
Eric Levine, membru al consiliului de administrație al Coaliției Evreiești Republicane (Republican Jewish Coalition), a declarat pentru Jewish Telegraphic Agency că nu își amintește „să fi văzut vreun sondaj la ieșirea de la urne în care vreun alegător să fi indicat «schimbarea relației noastre cu Israelul» drept un factor care i-a influențat decizia de vot”.
„Te face să te întrebi de ce ar face o asemenea afirmație”, a adăugat Levine.
Realizatorul conservator de radio Sid Rosenberg, un newyorkez de origine evreiască și prieten al președintelui Donald Trump, l-a criticat dur pe vicepreședinte și a invocat „apelurile sale constante pentru o încetare a focului” drept motiv pentru care conflictul cu Iranul a continuat.
„Vance este o problemă pentru partidul nostru în perspectiva viitorului, pentru că este neloial și acționează în funcție de propria agendă”, a scris Rosenberg pe X, îndemnându-l pe Trump să îl înlocuiască în funcția de negociator-șef pentru Iran cu secretarul de stat Marco Rubio, favorit al lui Rosenberg și al altor conservatori evrei pentru nominalizarea republicană la alegerile prezidențiale din 2028.
Rosenberg l-a criticat de multă vreme pe Vance pentru că nu este „suficient de ferm în privința Israelului” și i-a cerut în repetate rânduri să se distanțeze de Tucker Carlson, un comentator de dreapta care condamnă ajutorul militar acordat de SUA Israelului și care a fost acuzat că amplifică stereotipuri antisemite.
În septembrie, Rosenberg a acceptat o invitație de a se întâlni cu Vance la Casa Albă, în contextul în care vicepreședintele încerca să se apropie de comunitatea evreiască, după o serie de declarații controversate despre Israel. După întâlnire, Rosenberg a relatat că el și Vance „s-au înțeles foarte bine”, adăugând că cei doi vor avea probabil „multe alte întâlniri pe teme foarte importante” în viitor.
„Este dispus să asculte”, declara Rosenberg la acea vreme. „Nu cred în niciun caz că JD Vance urăște Israelul sau poporul evreu.”
Jonathan Greenberg, director pentru combaterea antisemitismului în cadrul organizației Defending Education și fost angajat al Comitetului American pentru Afaceri Publice Israeliene (AIPAC), a declarat pentru JTA, la începutul acestei săptămâni, că apreciază comentariile lui Vance drept „un nonsens”.
„Aceeași alianță islamistă-comunistă care se infiltrează în școlile noastre și îi învață pe copiii noștri să urască America este aceeași alianță împotriva căreia luptă Israelul”, a spus Greenberg, care a candidat din partea republicanilor pentru o funcție la nivel statal în Illinois, în 2012, dar în prezent nu este afiliat niciunui partid.
„Ideea că am urma să abandonăm un aliat în această luptă și să-l dăm pe mâna aceluiași monstru care vine după noi nu are absolut niciun sens pentru mine”, a adăugat el. „Cred că vicepreședintele greșește.”
CUFI Action Fund, o organizație nonprofit afiliată grupului de susținere a Israelului Christians United for Israel, l-a descris pe vicepreședinte, într-un comunicat, drept „în mod evident, demonstrabil și fără echivoc greșit”.
„Într-o listă a principalelor patru motive pentru care republicanii au pierdut, evreii au fost practic învinuiți de două ori, dacă înțelegeți aluzia acestui mesaj codificat”, se arată în comunicat, cu referire la faptul că Vance a arătat cu degetul atât spre Israel, cât și spre războiul din Iran.
Expresia „dog whistle” desemnează un mesaj cu aparentă semnificație neutră, dar care transmite un semnal discriminatoriu sau ostil unui anumit grup, în acest caz evreilor.
„Războiul acesta ar fi trebuit să se încheie cu luni în urmă, iar dacă vicepreședintele vrea să găsească pe cineva pe care să dea vina pentru asta, nu trebuie decât să se uite în oglindă”, a transmis organizația, făcând aluzie la argumentul potrivit căruia concesiile propuse de Vance Iranului au contribuit la prelungirea războiului, în loc să ducă la încheierea lui.
„Mișcarea Vance-Carlson, pe care noi o numim «dreapta woke», este la fel de vocală pe cât de slabi sunt candidații săi.”