Președinta Maia Sandu susține că Republica Moldova are șansa să recupereze timpul pierdut și să devină membră a Uniunii Europene, obiectivul autorităților fiind încheierea negocierilor de aderare până la începutul anului 2028. Declarația a fost făcută de șefa statului la conferința anuală privind extinderea Uniunii Europene – „Pachetul de extindere 2026”, transmite IPN.
În discursul său, președinta Maia Sandu a subliniat că Republica Moldova a înregistrat progrese în toate cele 33 de capitole de negocieri pentru aderarea la Uniunea Europeană, a deschis patru dintre cele șase clustere și este pregătită să le deschidă și pe celelalte două. Potrivit șefei statului, rezultatele sunt confirmate de raportul Comisiei Europene prezentat săptămâna trecută.
Maia Sandu a menționat că printre domeniile în care s-au înregistrat progrese se numără reforma justiției, combaterea corupției, administrația publică, educația, economia și securitatea energetică. De asemenea, Comisia Europeană a apreciat realizările Republicii Moldova în politica externă, de securitate și apărare.
Șefa statului a subliniat că aceste rezultate au fost obținute în condiții dificile, în contextul războiului Rusiei împotriva Ucrainei, al crizelor energetice și al tentativelor de destabilizare a țării. Potrivit ei, Moldova a demonstrat că poate avansa pe calea integrării europene chiar și atunci când securitatea îi este amenințată.
Președinta a mai spus că, pentru prima dată, Comisia Europeană a menționat că obiectivul de încheiere a negocierilor de aderare până la începutul anului 2028 este realizabil, chiar dacă este ambițios. „Obiectivul nostru rămâne clar: să devenim stat membru al Uniunii Europene, cu drepturi depline”, a declarat Maia Sandu.
Conferința anuală privind extinderea Uniunii Europene – „Pachetul de extindere 2026”, se desfășoară în perioada 9-10 noiembrie la Palatul Republicii din Chișinău. Ea reunește cea de-a doua ediție a Conferinței anuale a Biroului pentru Integrare Europeană și cea de-a XII-a ediție a Forumului de Integrare Europeană. Pachetul de extindere 2026, publicat de Comisia Europeană, confirmă progresele realizate de Republica Moldova în procesul de aderare și menționează capitolele unde s-au înregistrat progrese semnificative, dar și cele în care progresul este moderat.
The post Maia Sandu: Moldova are șansa să recupereze timpul pierdut și să adere la UE până în 2028 appeared first on ipn.md.