Oscar Piastri se desparte de cunoscutul său impresar Mark Webber

Oscar Piastri (25 de ani) a terminat pe locul șase Marele Premiu de Formula 1 din Brazilia din weekend. Pilotul celor de la McLaren a anunțat că se desparte de Mark Webber, cel care i-a fost manager timp de șapte ani, transmite motorsport.com.

VIDEO: Leclerc, penalizat după cursa din Brazilia – A pierdut un loc în clasamentul final

Contractul dintre cele două părți a fost reziliat de comun acord.

Webber și soția acestuia, Ann, au devenit impresarii lui Piastri încă din anul 2019.

Sub îndrumarea lui Mark Webber, Piastri a făcut pasul în Marele Circ, iar după ce a trecut pe la Alpine a semnat cu McLaren (în 2023).

Sezonul trecut, pilotul australian s-a luptat pentru titlul din Formula 1, unul câștigat în cele din urmă de coechipierul Lando Norris (a încheiat pe trei, după Norris și Verstappen).

În cele 88 de Grand Prix-uri la care a luat startul în F1, Piastri a bifat șase plecări din pole position și nouă victorii.

„Suntem mândri că am jucat un rol esențial în anii de formare ai carierei lui Oscar și că l-am adus în F1, astfel încât să poată concura în fruntea clasamentului încă de la început”, a declarat Webber.

Hamilton, intrigat că nu a primit o informație esențială din partea Ferrari: „Mă târam pur și simplu pe circuit”

„În urma implicării noastre reduse la circuit în acest sezon, am convenit de comun acord că acum este momentul potrivit să punem capăt contractului nostru de management.

Acest lucru îi va permite lui Oscar să-și consolideze realizările în cadrul unei noi structuri de management, iar nouă ne va permite să ne lansăm în noi proiecte. Îi urăm lui Oscar tot ce e mai bun pentru o carieră lungă și plină de succese”, a punctat Mark Webber.

„Aș dori să le mulțumesc lui Mark și Ann pentru tot sprijinul și sfaturile oferite de-a lungul anilor. Îndrumarea lor a fost de neprețuit, mai ales în primii pași ai carierei mele în F1. Le urez tot ce e mai bun pe viitor”- Oscar Piastri.

Cum a arătat Top 10 la Interlagos

  1. Norris (McLaren)
  2. Verstappen (RedBull)
  3. Hadjar (RedBull)
  4. Russell (Mercedes)
  5. Antonelli (Mercedes)
  6. Piastri (McLaren)
  7. Lawson (Racing Bulls)
  8. Leclerc (Ferrari)
  9. Hamilton (Ferrari)
  10. Hulkenberg (Audi)

Clasamentul piloților după cursa din Mexic

  1. Kimi Antonelli (Mercedes) 390 puncte
  2. Max Verstappen (RedBull) 279
  3. George Russell (Mercedes) 262
  4. Lewis Hamilton (Ferrari) 261
  5. Charles Leclerc (Ferrari) 249
  6. Lando Norris (McLaren) 246
  7. Oscar Piastri (McLaren) 152
  8. Isack Hadjar (RedBull) 122
  9. Liam Lawson (Racing Bulls) 89
  10. Pierre Gasly (Alpine) 42
  11. Arvid Lindblad (Racing Bulls) 38
  12. Franco Colapinto (Alpine) 27
  13. Oliver Bearman (Haas) 23
  14. Gabriel Bortoleto (Audi) 14
  15. Nico Hulkenberg (Audi) 14
  16. Esteban Ocon (Hass) 7
  17. Fernando Alonso (Aston Martin) 7
  18. Carlos Sainz (Williams) 7
  19. Alexander Albon (Williams) 5
  20. Yuki Tsunoda (Racing Bulls) 1
  21. Ryo Hirakawa (Haas) 1
  22. Lance Stroll (Aston Martin) 0
  23. Valtteri Bottas (Cadillac) 0
  24. Sergio Perez (Cadillac) 0
  25. Rafael Camara (Haas) 0

Clasamentul constructorilor după cursa de la Interlagos

  1. Mercedes 652 / campioană
  2. Ferrari 510
  3. RedBull 415
  4. McLaren 398
  5. Racing Bulls 114
  6. Alpine 69
  7. Haas 31
  8. Audi 28
  9. Williams 12
  10. Aston Martin 7
  11. Cadillac 0

Formula 1 2026, program complet

Publicat
Din categoria Politic