BREAKING | Fratele lui Viktor Orban a fost reținut pentru trafic de persoane, susține premierul Peter Magyar, care citează ”informații din presă” / Ar fi vorba de afacerea cu vize pentru muncitorii străini

Fratele lui Viktor Orban, Aron Orban, a fost reținut pentru trafic de persoane, susține premierul Peter Magyar, într-un mesaj pe X, care citează ”informații din presă”.

”Potrivit informațiilor apărute în presă, fratele lui Viktor Orbán, Áron Orbán, a fost reținut sub suspiciunea de trafic de persoane. Oficiul Național pentru Recuperarea și Protecția Activelor și Biroul Național de Investigații continuă ancheta”.

Publicația maghiară kontroll.hu a anunțat, luni, că mai multe persoane au fost reținute în urma a două anchete desfășurate în paralel și a mai multor percheziții în Budapesta și județul Pesta.

  • ”Potrivit informațiilor obținute de publicația Kontroll, Áron Orbán, fratele mai mic al fostului prim-ministru Viktor Orbán, ar putea fi implicat în această operațiune” a scris publicația.

Premierul maghiar Peter Magyar a anunțat ca certă informația conform căreia fratele fostului său rival politic a fost reținut.

Kontroll.hu mai transmite că Oficiul Național pentru Recuperarea și Protecția Patrimoniului (NVVH) s-a numărat printre primele instituții care au preluat ancheta referitoare la afacerile cu vize, în care a apărut și numele lui Áron Orbán.

Potrivit relatărilor anterioare din presă, firma lui Áron Orbán a înscris cetățeni vietnamezi la un curs de două zile de tehnici de salvare a vieții, organizat de Universitatea din Pécs, lucru care le-ar fi putut facilita obținerea vizelor Schengen.

Áron Orbán ar fi intervenit inclusiv pe lângă un comisar guvernamental al premierului, pentru a accelera procesarea cererilor de viză.

Am trimis întrebări Biroului Național de Investigații în legătură cu acest caz și vom reveni cu răspunsurile primite.

știre în curs de actualizare

Publicat
Din categoria Politic