Locuitorii Găgăuziei își doresc ca viitoarea componență a Adunării Populare să pună capăt conflictelor politice și să contribuie la îmbunătățirea relațiilor cu autoritățile centrale. Alegătorii așteaptă, totodată, o schimbare a clasei politice și mai mult respect între deputați. În ce măsură alegerile din 15 noiembrie vor răspunde acestor așteptări au discutat participanții la dezbaterile publice „Specificul alegerilor din anul 2026 în Adunarea Populară din UTAG”, organizate de Agenția de presă IPN.
Jurnalistul de la Comrat Piotr Garciu afirmă că oamenii s-au săturat de conflictele politice, de disputele dintre autoritățile de la Comrat și cele de la Chișinău, precum și de protestele din ultimii ani. Potrivit lui, locuitorii își doresc relații normale între cele două niveluri de administrație și un dialog constructiv.
O altă nemulțumire vizează atmosfera din ședințele Adunării Populare, unde deputații se întrerup și se jignesc reciproc. Jurnalistul susține că alegătorii speră la o reînnoire a clasei politice, întrucât activitatea actualei componențe a legislativului regional nu a corespuns așteptărilor tuturor.
La rândul său, Serghei Neicovcen, director executiv al AO Centrul Contact, organizație care face parte din Coaliția Civică pentru Alegeri Libere și Corecte, a explicat că alegerile din 15 noiembrie se desfășoară în baza unui cadru electoral modificat în urma hotărârii Curții Constituționale din iulie. Una dintre principalele schimbări constă în integrarea sistemului electoral din regiune în cel național. Astfel, Comisia Electorală Centrală a Găgăuziei a fost înlocuită cu un Consiliu Electoral Central, ai cărui membri sunt desemnați de Comisia Electorală Centrală.
Serghei Neicovcen a menționat că, în urma acestor modificări, independența organelor electorale din Găgăuzia este mai redusă decât în scrutinele precedente. El a amintit și de dificultățile de dialog dintre autoritățile centrale și cele din regiune, care au marcat relațiile dintre Chișinău și Comrat în ultimii trei ani. Potrivit lui, există speranța că aceste probleme vor fi depășite după scrutinul din 15 noiembrie.
În contextul modificărilor legislative menite să integreze sistemul electoral din regiune în cel național, expertul permanent al proiectului, Igor Boțan, a explicat diferențele dintre sistemele electorale majoritar, proporțional și mixt și modul în care acestea transformă voturile alegătorilor în mandate.
El a menționat că sistemul majoritar favorizează partidele mari, dar poate reduce reprezentarea formațiunilor mici, în timp ce sistemul proporțional permite reprezentarea unei diversități mai mari de opinii politice. Sistemul mixt combină cele două mecanisme, oferind atât reprezentare pe liste de partid, cât și prin circumscripții uninominale.
Dezbaterea publică „Specificul alegerilor din anul 2026 în Adunarea Populară din UTAG” este ediția a 362-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”. Agenția IPN desfășoară acest ciclu de dezbateri cu sprijinul Fundației germane Hanns Seidel.
The post Specificul alegerilor din anul 2026 în Adunarea Populară din Găgăuzia. Dezbatere IPN appeared first on ipn.md.