Republica Moldova va beneficia de un împrumut de până la 8,678 miliarde de yeni japonezi pentru modernizarea sectorului agricol. Acordul privind finanțarea celei de-a doua etape a proiectului „Modernizarea tehnicii și echipamentelor agricole” (MAME) a fost semnat de vicepremierul Mihai Popșoi și ambasadorul Japoniei la Chișinău, Takeuchi Kazuyuki.
Potrivit documentului, împrumutul va fi acordat de Guvernul Japoniei în baza unui acord cu Agenția Japoneză pentru Cooperare Internațională (JICA).
Banii vor fi utilizați pentru a facilita accesul producătorilor agricoli, în special al întreprinderilor mici și mijlocii, la utilaje și echipamente moderne. Proiectul urmărește creșterea productivității, reducerea costurilor de producție și sporirea competitivității agriculturii, precum și dezvoltarea unor practici agricole durabile.
„Japonia este un partener de încredere al Republicii Moldova, iar sprijinul oferit de-a lungul anilor se reflectă în proiecte concrete, cu impact direct asupra dezvoltării țării noastre. Prin acest acord, facem un nou pas în modernizarea agriculturii, oferind fermierilor acces la tehnologii și echipamente performante”, a declarat Mihai Popșoi.
Potrivit Ministerului Afacerilor Externe, semnarea acordului reconfirmă parteneriatul dintre Republica Moldova și Japonia și angajamentul celor două state de a aprofunda cooperarea în domenii prioritare pentru dezvoltarea țării.