„Unele zile sunt mai bune decât altele”. Biden restrânge turneele pentru cartea sa din cauza bolii

Fostul președinte american Joe Biden a declarat că nu va „putea purta atâtea discuții” despre viitoarele sale memorii pe cât și-ar dori, din cauza diagnosticului de cancer.

Într-o postare pe X, Joe Biden a anunțat că volumul său de memorii, „Promise Me, America”, va apărea pe 17 noiembrie, potrivit The Independent.

Aceasta acoperă anii în care a fost în funcția de președinte al SUA, al 46-lea președinte al Statelor Unite ale Americii, precum și deciziile pe care le-a luat în calitate de comandant suprem și raționamentele din spatele acestora, a declarat el, acum în vârstă de 83 de ani.

„Este vorba despre cine suntem noi ca națiune”, a spus Joe Biden.

„Despre valorile pe care le susținem. Și despre rolul Americii în lume. Mai presus de orice, este vorba despre încrederea mea în poporul american și în marele experiment american al autoguvernării și democrației”.

Joe Biden, diagnosticat cu cancer de prostată și operat de cancer de piele

În luna mai 2025, Joe Biden a dezvăluit că a fost diagnosticat cu una dintre cele mai agresive forme de cancer de prostată.

Doar câteva luni mai târziu, presa americană a relatat că Biden a suferit o intervenție chirurgicală pentru cancer de piele.

În cea mai recentă informare a sa, de luni, Joe Biden a declarat că, în timp ce lucra la noua sa carte, a fost diagnosticat cu cancer, „o boală mult prea bine cunoscută de milioane de americani și de familiile acestora”.

„Medicii mei sunt în continuare încurajați de modul în care am răspuns la tratament”, a spus fostul președinte.

„Cuvintele vor vorbi de la sine”

Referindu-se la impactul pe care boala îl are asupra sa, Biden a adăugat: „Unele zile sunt mai bune decât altele. Nu m-a oprit. Dar, uneori, mă încetinește. Asta înseamnă că, din păcate, nu voi putea purta atâtea discuții despre cartea mea câte speram. Totuși, am încredere că, în sine, cuvintele de pe pagină vor vorbi de la sine”.

Cei patru ani de mandat ai lui Biden s-au încheiat în ianuarie 2025, când președintele Trump a preluat funcția, după ce a învins-o pe cea care ar fi trebuit să-i fie succesoare, pe Kamala Harris.

Ultimul an al președinției sale a fost marcat de îngrijorări privind starea sa de sănătate fizică și acuitatea mentală, situație care a culminat cu o dezbatere televizată dezastruoasă, în urma căreia el a decis, în cele din urmă, să se retragă din cursa electorală.

 

Publicat
Din categoria Politic