Canada impune noi sancțiuni împotriva Rusiei: 38 de companii și 24 de persoane vizate

Canada a impus noi sancțiuni împotriva a 38 de companii rusești și 24 de persoane. Anunțul a fost făcut de ministra canadiană de externe, Anita Anand, în marja reuniunii miniștrilor de externe ai statelor G7, desfășurată la Paris, transmite IPN.

Anita Anand a declarat că noile măsuri urmăresc să reducă capacitatea Rusiei de a produce și lansa rachete asupra orașelor ucrainene. Totodată, șefa diplomației canadiene a reiterat că Ottawa își menține sprijinul ferm pentru Ucraina și va continua să sancționeze Rusia până când aceasta își va înceta agresiunea și va respecta suveranitatea și integritatea teritorială a statului ucrainean.

Potrivit Ministerului canadian de Externe, sancțiunile vizează entități din industria de apărare a Rusiei, inclusiv companii implicate în dezvoltarea tehnologiilor pentru rachete balistice, precum și structuri care desfășoară activități cibernetice. Măsurile urmăresc, de asemenea, să sporească presiunea economică asupra Moscovei, fiind îndreptate împotriva unor structuri financiare, inclusiv platforme de tranzacționare a criptomonedelor, care contribuie la finanțarea economiei de război a Rusiei.

Din 2014, Canada a impus sancțiuni împotriva a peste 3 500 de persoane și entități, precum și a mai mult de 700 de nave, pentru implicarea în acțiuni care încalcă suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei sau în încălcări grave și sistematice ale drepturilor omului.

The post Canada impune noi sancțiuni împotriva Rusiei: 38 de companii și 24 de persoane vizate appeared first on ipn.md.