VIDEO O femeie de 37 de ani este învinuită de un prejudiciu de peste 23 de milioane de lei la importul a 128 de mașini din SUA

O întreprindere din stânga Nistrului și logista acesteia, în vârstă de 37 de ani, au fost trimise în judecată, fiind învinuite că ar fi importat 128 de automobile uzate din SUA, fără achitarea drepturilor de import în valoare de peste 23 de milioane de lei. Procurorii PCCOCS susțin că mașinile erau introduse în țară cu destinația declarată fals ca fiind Ucraina, dar ajungeau în localități din stânga Nistrului.

Potrivit investigațiilor desfășurate de procurorii PCCOCS și ofițerii Serviciului Vamal, schema ar fi fost pusă în aplicare în perioada 2024–2025. Automobilele, de mărci precum Tesla, Lexus, Ford, Dodge, BMW, Chevrolet, Jeep, Honda, Nissan, Toyota și Alfa Romeo, erau aduse din Statele Unite prin Lituania, în camioane care transportau până la opt vehicule.

În documentele de import era indicat că mașinile urmau să fie livrate unor persoane din Ucraina, însă, în realitate, acestea ajungeau în localitățile din stânga Nistrului, fără achitarea drepturilor de import. Ulterior, automobilele ar fi urmat să fie dezmembrate, iar piesele să fie comercializate.

Pentru eschivarea de la achitarea drepturilor de import, femeia riscă o amendă de la 250 000 la 350 000 de lei sau până la cinci ani de închisoare, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții ori de a exercita anumite activități pentru un termen de la doi la cinci ani.

Întreprinderea riscă o amendă de la 500 000 la 800 000 de lei, privarea de dreptul de a desfășura anumite activități sau lichidarea acesteia.

Dosarul urmează să fie examinat de Judecătoria Chișinău. Persoanele vizate beneficiază de prezumția nevinovăției până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.