Nuclearelectrica SA estimează că Unitatea 2 a centralei nucleare de la Cernavodă va fi sincronizată la Sistemul Energetic Național (SEN) în 11 noiembrie 2026, urmând să atingă puterea nominală în 12 noiembrie 2026.
„Toate manevrele de repornire și reconectare a Unității 2 la SEN se realizează în baza procedurilor aplicabile ale CNE Cernavodă, în condiții de siguranță maximă”, a transmis Nuclearelectrica.
În ceea ce privește Unitatea 1, echipele de specialiști ale CNE Cernavodă desfășoară în prezent evaluări specifice și implementează planurile de remediere a situației, în vederea reconectarii la SEN în cel mai scurt timp.
La acest moment, perioada de intervenție și remediere a defecțiunii este estimată la 2-4 zile, urmată de procedurile specifice pentru sincronizare și repornire.
Context
Unitatea 1 a Centralei Nuclearoelectrice (CNE) Cernavodă a fost deconectată luni seara de la Sistemul Energetic Naţional (SEN), din cauza unei defecţiuni apărute în partea clasică a reactorului, fără niciun impact asupra securităţii nucleare, a anunţat SN Nuclearelectrica.
În urma incidentului s-a decis demiterea directorului tehnic, anunță Nuclearelectrica într-un comunicat de presă.
Ministerul Energiei anunță că monitorizează permanent situația de la CNE Cernavodă, iar ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, se află în contact direct cu conducerea Societății Naționale Nuclearelectrica S.A., pentru urmărirea evoluției situației și a măsurilor tehnice necesare.
”Deconectarea Unității 1 de la Sistemul Energetic Național a fost cauzată de o defecțiune la partea clasică, nenucleară, a unității. Evenimentul nu are impact asupra securității nucleare, a personalului centralei sau a mediului înconjurător.
Echipele tehnice ale CNE Cernavodă lucrează în prezent la remedierea defecțiunii și desfășoară, în paralel, lucrările necesare pornirii Unităților 1 și 2. Procedurile de repunere în funcțiune și reconectare la Sistemul Energetic Național vor continua în perioada imediat următoare, cu respectarea strictă a procedurilor de operare și a cerințelor de securitate nucleară”, precizează Ministerul Energiei.
Din cauza unor defecţiuni tehnice la Cernavodă, ambele reactoare s-au oprit neplanificat, anunță TVR Info, care citează Nuclearelectrica. Luni seara, la ora 19.00, producţia de energie nucleară în România este din nou zero, conform datelor în timp real.
Nuclearelectrica a transmis că în acest moment nici nu reactor nu funcţionează. La prima unitate a apărut o defecţiune la sistemul control vid, la condensatorul turbinei.
Marți ar urma să producă din nou energie și cel de-al doilea reactor de la Cernavodă, după ce în weekend a fost pusă în funcțiune Unitatea 1. Premierul Luca Niculescu și ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, au făcut sâmbătă o vizită la Centrala de la Cernavodă.
Timp de trei luni, centrala a oprit ambele reactoare din cauza nivelului prea scăzut al Dunării, iar acest lucru a adus pierderi de aproximativ un miliard de lei.
România a rămas fără ambele reactoare nucleare de la Cernavodă, după ce la finalul lunii iulie a fost oprit Reactorul 1, iar Unitatea 2 a fost oprită la 13 august, pe fondul debitului scăzut al Dunării.
Cele două reactoare, cu o capacitate totală de aproximativ 1.400 de megawați, asigurau în jur de 20% din consumul de energie în perioadele de vârf. În aceste condiții, sistemul energetic Național s-a bazat pe producția eoliană, hidro și pe importuri.
Comunicatul Nuclearelectrica:
”SN Nuclearelectrica SA anunță că Unitatea 1 CNE Cernavodă a fost deconectată de la Sistemul Energetic Național în seara zilei de 9 noiembrie 2026.
Cauza deconectării Unității 1 CNE Cernavodă este o defecțiune în partea clasică a reactorului Unității 1, fară niciun impact asupra securității nucleare, fiind realizată în strictă conformitate cu procedurile de operare.
Specialiștii CNE Cernavodă lucrează în mod continuu la remedierea situației și repornirea Unității 1 cu prioritate.
În acest context, vor fi luate măsuri la nivelul management-ului tehnic al centralei care are în responsabilitate asigurarea disponibilității echipamentelor necesare operării Unității 1 CNE Cernavodă.
Astfel, începând cu data 01.12.2026, Directorul Tehnic al CNE Cernavodă va fi înlocuit. Cauza de profunzime va face subiectul unui raport ulterior.
Efectuarea lucrărilor de remediere se realizează în conformitate cu procedurile aplicabile ale CNE Cernavodă, fară impact asupra securității nucleare, personalului și mediului înconjurător.
De asemenea, specialiștii CNE Cernavodă realizează simultan lucrări de pornire a Unităților 1 și 2 în vederea reconectării la SEN în cel mai scurt timp”, anunță Nuclearelectrica.