Geoparcul Internaţional Ţara Haţegului, reconfirmat cu statut UNESCO pentru încă patru ani

Geoparcul Internaţional UNESCO Ţara Haţegului, administrat de Universitatea din Bucureşti, a primit un nou cartonaş verde, care confirmă menţinerea statutului UNESCO pentru încă patru ani, scrie Agerpres.

Decizia a fost luată de Consiliul Geoparcurilor Internaţionale UNESCO, reunit la Paris în perioada 2-4 noiembrie, la cea de-a 11-a întâlnire statutară, se arată într-un comunicat al geoparcului transmis, marţi, AGERPRES.

Consiliul a analizat 81 de dosare, incluzând candidaturi noi, candidaturi amânate anterior, revalidări şi solicitări de modificare a teritoriilor geoparcurilor.

„Un cartonaş verde este o confirmare a statutului UNESCO. Înseamnă că pentru încă patru ani Ţara Haţegului este cu drepturi depline Geoparc Internaţional UNESCO. Este, în primul rând, o confirmare pentru Universitatea din Bucureşti că modelul pe care îl implementează aici, în teritoriu, este unul corect, care produce rezultate. Este şi o confirmare că un teritoriu se poate dezvolta pe baza patrimoniului, a valorilor locale”, a declarat, citat în comunicat, coordonatorul Geoparcului Internaţional UNESCO Ţara Haţegului, Cristian Ciobanu.

Revalidarea vine în urma unei misiuni desfăşurate în perioada 22-26 iunie, când evaluatorii internaţionali dr. Tran Tan Van din Vietnam şi dr. Ivan Cortijo Sanchez din Spania au analizat activitatea Geoparcului din ultimii patru ani.

Programul a inclus întâlniri cu reprezentanţi ai Universităţii din Bucureşti, ai autorităţilor şi instituţiilor partenere, ai şcolilor şi comunităţilor locale, precum şi vizite la proiecte educaţionale, puncte de vizitare şi iniţiative de valorificare a patrimoniului geologic, natural şi cultural.

Separat de revalidări, Consiliul a aprobat includerea întregului teritoriu al comunei Băniţa în Geoparcul Internaţional UNESCO Ţara Haţegului. Extinderea de 6,65% a fost pregătită împreună cu administraţia şi partenerii locali şi permite ca teritoriul recunoscut prin Programul Internaţional UNESCO pentru Geoştiinţe şi Geoparcuri să acopere întregul bazin geografic şi geologic al Ţării Haţegului.

Revalidarea statutului UNESCO şi aprobarea extinderii teritoriului sunt rezultatul colaborării dintre Universitatea din Bucureşti, autorităţi, instituţii partenere, şcoli, organizaţii neguvernamentale, voluntari şi comunităţile locale.

Echipa Geoparcului le mulţumeşte tuturor pentru implicare şi pentru sprijinul acordat proiectelor de protejare şi valorificare a patrimoniului şi de dezvoltare durabilă a Ţării Haţegului, se mai arată în comunicat.

Publicat
Din categoria Politic