Comisia Electorală Centrală (CEC) a început, pe 10 noiembrie, tipărirea buletinelor de vot pentru alegerile de duminică, 15 noiembrie, din autonomia găgăuză. Locuitorii regiunii sunt chemați la urne pentru a-și alege deputații în Adunarea Populară și bașcanul Găgăuziei. În total, vor fi tipărite aproape 260 de mii de buletine de vot, câte jumătate pentru fiecare scrutin. Dintre acestea, peste 8.000 vor fi în limba română, peste 100.000 – în limba rusă și peste 20.000 – în limba găgăuză.