Autorul atacului armat care a ucis şase oameni în centrul oraşului Cracovia a accesat site-uri despre criminalul în masă Anders Behring Breivik, autorul masacrului din iulie 2011 din Norvegia, a declarat marţi ministrul justiţiei polonez, Waldemar Zurek, adăugând că există indicii conform cărora acesta ar fi putut fi influenţat de extremismul de dreapta, relatează agenția de știri Reuters, citată de Agerpres.
Motivele autorului atacului de la Cracovia, care a decedat în spital după ce a fost împuşcat de poliţie în timpul incidentului, a făcut obiectul unei dispute politice aprinse, după ce ministrul de interne polonez, Marcin Kierwinski, a afirmat sâmbătă, la doar câteva ore de la incident, că acesta a fost influenţat de o ideologie de extremă-dreapta.
Liderul partidului naţionalist de opoziţie „Lege şi Justiţie” (PiS), Jaroslaw Kaczynski, a calificat declaraţia lui Kierwinski drept o „minciună sfruntată”, iar membrii guvernului au părut luni să revină asupra afirmaţiilor iniţiale.
Cu toate acestea, ministrul justiţiei, Waldemar Zurek, a declarat marţi pentru Radio Cracovia că există „un indiciu foarte puternic privind extremismul de dreapta” în spatele acţiunilor suspectului, identificat de procurori drept Michal Oksinski, în vârstă de 24 de ani, care lucra ca muncitor într-o fabrică.
Oksinski a murit la spital luni după ce a fost împuşcat şi arestat de poliţie la câteva minute după ce a deschis focul din vehiculul său în piaţa mare din centrul Cracovia, o destinaţie turistică populară.
„Este clar că a accesat site-uri referitoare la Anders Breivik”, a declarat Zurek.
În iulie 2011, neonazistul antimusulman Breivik a ucis opt persoane cu o maşină-capcană la Oslo, după care a împuşcat mortal 69 de persoane, majoritatea adolescenţi, într-o tabără de tineret a Partidului Laburist, pe insula Utoya.
Zurek a adăugat că un steag galben cu un şarpe şi inscripţia „Don’t tread on me” („Nu călca pe mine”), cunoscut sub numele de steagul Gadsden, care a fost găsit în camera lui Oksinski, a fost folosit de grupări de extremă-dreapta din Statele Unite.
El a precizat totodată că simbolurile descoperite la locul de muncă al lui Oksinski „ar putea indica această direcţie a anchetei”.
Parlamentarul PiS, Michal Wojcik, a declarat pentru Reuters că este „indignat” de comentariile lui Zurek.
„În opinia mea, reprezentanţii guvernului polonez acţionează în mod necinstit faţă de comunitatea internaţională”, a spus el.
Kierwinski a declarat marţi la radioul public că nu îşi retrage afirmaţiile, dar că aşteaptă să vadă concluziile anchetatorilor.
Zurek a afirmat că în maşina folosită de atacator a fost găsit un amortizor.
Trupurile neînsufleţite ale tatălui, mamei şi surorii lui Oksinski au fost găsite sâmbătă în locuinţa familiei. Autorităţile susţin că cel mai probabil aceştia au fost ucişi tot de Oksinski.