Președinta Maia Sandu va participa joi la summitul Comunității Politice Europene, care se va desfășura la Dublin, Irlanda. În ajunul reuniunii, șefa statului va avea o întrevedere bilaterală cu premierul irlandez Micheál Martin, în cadrul căreia va fi semnat și acordul privind securitatea socială dintre cele două țări, transmite IPN.
Irlanda găzduiește summitul și deține, în acest semestru, președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene. În cadrul reuniunii, Maia Sandu va avea discuții cu mai mulți lideri europeni despre avansarea procesului de aderare a Republicii Moldova la UE și consolidarea parteneriatelor de securitate.
Întrevederea cu premierul irlandez este programată pentru astăzi. În prezența celor doi lideri, va fi semnat acordul dintre Guvernele Republicii Moldova și Irlandei privind securitatea socială. Documentul prevede că perioadele de muncă realizate în ambele state vor fi luate în considerare la stabilirea dreptului la pensie pentru persoanele care au muncit legal atât în Republica Moldova, cât și în Irlanda.
Comunitatea Politică Europeană este o platformă de dialog politic la cel mai înalt nivel, care reunește șefi de stat și de guvern din aproape 50 de țări europene, precum și reprezentanți ai instituțiilor europene. Creată în 2022, după declanșarea invaziei ruse la scară largă în Ucraina, platforma oferă liderilor europeni un cadru de discuții privind securitatea și stabilitatea continentului.
Summiturile Comunității Politice Europene au loc de două ori pe an, alternativ într-un stat membru al Uniunii Europene și într-un stat din afara blocului comunitar. Republica Moldova a găzduit reuniunea pe 1 iunie 2023, la Bulboaca.
The post Președinta efectuează o vizită în Irlanda. Va participa la summitul Comunității Politice Europene appeared first on ipn.md.