Când la deschiderea oficială a noului Knesset (parlamentul unicameral de la Ierusalim) a fost intonat Hatikva – imnul național, 17 din cei 19 deputați (număr record) ai celor două grupări alese în scrutinul legislativ din 27 octombrie care reprezintă cetățenii arabi ai Israelului au părăsit sala (inclusiv deputatul evreu comunist și anti-sionist Ofer Cassif).
Au rămas în sală Mansour Abbas, liderul partidului Ra’am (islamist moderat) și numărul doi de pe lista sa care a ales opt deputați, Yoav Segalovitz, fostul șef-adjunct al poliției israeliene, a cărui prezență era menită să aducă un plus de încredere într-un partid care în definitiv își are originea în Frăția Musulmană, organizația sunnită creată în 1948, care a inspirat mișcări terorist islamiste ca Al Qaeda sau Statul Islamic.
În discursul său fulminant din Knesset, premierul și liderul partidului Likud (dreapta naționalistă), Benjamin Netanyahu (a cărui coaliție de guvernare a rămas cu doar 53 de mandate din 120) a atacat vehement partidele arabe, acuzându-le că vor să distrugă Israelul ca stata evreu, și l-a menționat de trei ori pe Abbas. Un exemplu: “Trebuie să fie clar: nu și-au schimbat pozițiile. Să-l luăm, de exemplu, pe Mansour Abbas – în limba arabă, bineînțeles: ‚Evreii nu au niciun drept pe Muntele Templului. Evreii nu au niciun drept la Zidul de Apus. Evreii nu au niciun drept în Ierusalim. Evreii sunt invadatori pe acest pământ.’ ”
Abbas și-a condus partidul într-un succes electoral fără precedent, obținând opt deputați față de cinci în 2022, mobilizând alegători arabi care altfel n-ar fi venit la urne. De pildă, în sudul Israelului, în deșertul Negev, a fost semnalată prezența masivă la urne a beduinilor, unii dintre ei venind la secțiile de votare călare pe cămile.
În vârstă de 52 de ani, provenit dintr-o familie musulmană cu 11 copii, Abbas este dentist (profesie unde arabii reprezintă 50%, deși sunt numai 20% din populația Israelului) și a absolvit studii politice la Universitatea din Haifa.
Intrat în parlament în 2019, el a făcut un pas decisiv către cooperarea cu partidele sioniste în 2021, când a sprijinit în Knesset efemera coaliție anti-Netanyahu, care a durat doar ceva mai mult de un an.
Spre deosebire de Lista Comună – o alianță a trei partide, unul comunist (Hadash) și două naționalist arabe (Ta’al și Balad), care a obținut 11 mandate în recentele alegeri, Ra’am a ales calea pragmatică a cooperării cu partidele sioniste. Abbas a afirmat în mai multe rânduri că este mai interesat de îmbunătățirea situației cetățenilor arabi ai Israelului decât de soarta palestinienilor, care pare să fie preocuparea principală a Listei Comune. Așa se explică prezența lui Segalovitz pe lista sa, ca o intenție de a aborda problema gravă a infracționalității în sectorul arab al societății.
Ra’am și Lista Comună s-au declarat dispuse să sprijine “Blocul Schimbării”, cu 48 de mandate, condus de Gadi Eisenkot, care a fost însărcinat de președintele Isaac Herzog cu formarea noului guvern. Un prim pas a fost sprijinirea alegerii unui nou speaker (președinte) al Knesset-ului, pentru a-l înlocui pe Amir Ohana (Likud).
Dar sprijinul pentru guvern este cu totul altceva. Eisenkot a enunțat patru condiții pentru cei care doresc să se alăture blocului pe care-l conduce. Printre acestea se numără “recunoașterea Hamas ca organizație teroristă și asumarea obligației de a-i distruge capacitățile militare și puterea de guvernare în Fâșia Gaza.” Abbas, care întotdeauna a scăldat-o când a venit vorba de Hamas, ar fi declarat, potrivit Ynetnews, că este dispus la o astfel de recunoaștere, în schimbul unui parteneriat cu blocul condus de Eisenkot. Abbas nu a negat relatarea atunci când a fost întrebat public, dar nici nu a anunțat o recunoaștere necondiționată.
Și aici este problema lui Abbas, ca și a tuturor politicienilor arabi israelieni: o ambiguitate care face să planeze asupra lor neîncrederea, care se răsfrânge, mai ales în rândul dreptei israeliene, asupra populației arabo-israeliene, a cărei loialitate față de Israel este astfel pusă la îndoială.
De aceea, un guvern minoritar condus de Eisenkot sprijinit pe partidele arabe va fi în mod inerent instabil. Și cum alternativele unui guvern sprijinit de partidele ultra-ortodoxe sau a unui guvern de uniune națională sunt la fel de problematice, la orizont apare soluția alegerilor repetate, cu care Israelul s-a obișnuit în perioada 2019 – 2022.