De ce să nu faci petiții cu ajutorul inteligenței artificiale. Explicația și îndemnul AAC

Autoritatea Aeronautică Civilă (AAC) avertizează pasagerii că petițiile redactate cu ajutorul inteligenței artificiale pot conține erori juridice, inclusiv trimiteri la articole de lege inexistente sau neactualizate. Instituția susține că a recepționat în ultima perioadă asemenea solicitări, ceea ce poate îngreuna examinarea reclamațiilor privind zborurile întârziate, anulate sau refuzul la îmbarcare.

Într-un mesaj publicat la 11 noiembrie, AAC atrage atenția asupra utilizării unor instrumente precum ChatGPT, Copilot sau Claude pentru redactarea petițiilor adresate autorității.

Potrivit instituției, una dintre greșelile întâlnite frecvent este invocarea articolului 206 din Codul contravențional al Republicii Moldova ca temei juridic pentru nerespectarea drepturilor pasagerilor în transportul aerian.

AAC precizează că un asemenea articol, cu acest obiect de reglementare, nu există în legislația Republicii Moldova.

Astfel, pasagerii care folosesc inteligența artificială pentru a formula reclamații riscă să includă în documente prevederi juridice incorecte, fapt care poate complica procesul de examinare a solicitărilor.

Autoritatea Aeronautică Civilă amintește că drepturile pasagerilor în cazul întârzierii sau anulării zborurilor, precum și în situațiile de refuz la îmbarcare, sunt reglementate prin Hotărârea Guvernului nr. 836/2012.

Instituția explică și procedura pe care trebuie să o urmeze pasagerii pentru a depune o reclamație. În primul rând, aceștia trebuie să se adreseze companiei aeriene și să aștepte răspunsul operatorului în termenul legal aplicabil.

Dacă solicitarea nu este soluționată sau compania aeriană nu oferă un răspuns în termenul prevăzut, pasagerii se pot adresa Autorității Aeronautice Civile, anexând corespondența purtată cu operatorul aerian.

Pentru evitarea erorilor, AAC recomandă consultarea informațiilor oficiale despre drepturile pasagerilor și utilizarea modelelor de formulare disponibile pe pagina instituției, aici.

„Informați-vă corect! Protejați-vă drepturile!”, este îndemnul Autorității Aeronautice Civile.

Avertizarea AAC vizează riscul utilizării unor informații juridice incorecte generate de inteligența artificială, nu o interdicție privind folosirea acestor instrumente la redactarea petițiilor.