Un tronson de aproximativ 300 de metri al digului de pe malul stâng al râului Jiu, între localităţile Beharca şi Tatomireşti, din judeţul Dolj, este supus unor lucrări de consolidare pentru refacerea capacităţii de apărare împotriva inundaţiilor, scrie Agerpres.
Potrivit Administraţiei Bazinale de Apă (ABA) Jiu, intervenţia presupune completarea terasamentelor şi refacerea corpului digului, inclusiv în zona unei breşe.
Lucrările sunt executate de echipele Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Dolj şi se desfăşoară conform graficului de execuţie, după intervenţia iniţială în zona breşei.
Conform reprezentanţilor ABA Jiu, lucrările urmăresc readucerea coronamentului digului la cota prevăzută în proiect, prin completarea şi refacerea terasamentelor. În acest scop, este prevăzută utilizarea a aproximativ 975 de metri cubi de pământ, materialul urmând să fie aşternut în straturi succesive de câte 0,5 metri. Ulterior, vor fi efectuate operaţiuni de nivelare şi compactare mecanizată, pentru asigurarea stabilităţii terasamentului.
ABA Jiu precizează că obiectivul lucrărilor este asigurarea unui sistem de apărare împotriva inundaţiilor funcţional şi sigur pe acest sector al râului Jiu. În această zonă, în aprilie 2013, apele au depăşit digul şi au provocat inundarea a circa 500 de hectare de teren agricol, iar în primăvara acestui an nivelul râului a ajuns la numai cinci centimetri sub coronamentul construcţiei, potrivit informaţiilor Administraţiei Bazinale de Apă (ABA) Jiu.