Aproape 500 de mii de cereri pentru compensații la energie, depuse de la începutul lunii

Aproape 500 de mii de cereri pentru compensații la energie au fost înregistrate pe platforma compensatii.gov.md de la lansarea procesului de depunere pe 2 noiembrie. Ministerul Muncii și Protecției Sociale menționează că mai mult de jumătate dintre solicitări au fost completate cu ajutorul asistenților sociali, transmite IPN.

Potrivit ministerului, peste 249 de mii de cereri au fost depuse cu sprijinul asistenților sociali, iar celelalte au fost completate online. Totodată, operatorii Liniei Verzi a programului au oferit asistență pentru circa 15 600 de cetățeni. Linia poate fi apelată gratuit la numărul 0 8000 5000, de luni până vineri, între orele 08:00 și 18:00.

Cererile pentru compensațiile din luna noiembrie pot fi depuse până pe 27 noiembrie. Cetățenii vor putea solicita ajutorul și în continuare, până pe data de 25 a fiecărei luni, însă compensația va fi acordată începând cu luna în care a fost depusă cererea.

The post Aproape 500 de mii de cereri pentru compensații la energie, depuse de la începutul lunii appeared first on ipn.md.