Profesioniștii și voluntarii din Moldova, activi în societatea civilă și cu vârsta de cel puțin 23 de ani, pot obține burse pentru stagii de două-trei luni în Germania sau în țările partenere ale programului CrossCulture (CCP). Participanții vor avea ocazia să lucreze cu organizațiile gazdă, pentru a dezvolta noi competențe. În cadrul programului, aceștia vor primi o bursă lunară de 650 de euro.
The post Profesioniștii și voluntarii din Moldova pot obține burse de 650 de euro pentru stagii internaționale appeared first on #diez.