Gard electric de peste 4,3 kilometri pentru a ține urșii departe de gospodăriile din Vama Buzăului / Modelul de la Râșnov, luat drept exemplu de bună practică

Autoritățile din comuna Vama Buzăului au decis să recurgă la o soluție preventivă pentru a limita accesul animalelor sălbatice în zonele locuite, relatează Biz Brașov.

Administrația locală a contractat realizarea unui gard electric de protecție, cu o lungime de peste 4,3 kilometri, care ar urma să țină urșii la distanță de gospodării și să reducă riscul întâlnirilor periculoase dintre oameni și animalele sălbatice.

Investiția se ridică la 715.900 de lei, iar contractul a fost atribuit companiei Eurofence din Brașov.

Potrivit documentației tehnice, sistemul va consta într-un gard realizat din plasă de sârmă, prevăzut cu două fire electrice, care va avea o lungime totală de 4.338 de metri liniari și o înălțime maximă de 120 de centimetri. Practic, noua împrejmuire va fi realizată prin înlocuirea unui gard de sârmă existent, astfel încât să fie creată o barieră suplimentară împotriva pătrunderii animalelor sălbatice în zonele vizate.

O soluție similară a fost implementată și la Râșnov, unde autoritățile locale au instalat un gard electric de aproximativ 9 kilometri, în zonele în care gospodăriile se învecinează direct cu pădurea.

Potrivit reprezentanților Primăriei Râșnov, după instalarea gardului electric, numărul apelurilor la 112 care semnalau prezența urșilor în oraș a scăzut cu peste 90%.

Dacă în lunile iunie și iulie 2025 erau înregistrate aproximativ 30 de astfel de apeluri lunar, în august, când gardul era încă în curs de instalare, numărul sesizărilor a coborât la doar două.

Publicat
Din categoria Politic