Cel puţin doi morţi şi 17 răniţi după prăbuşirea unui imobil la New York / „Nu ştim câţi oameni se mai află în zona unde s-a prăbuşit clădirea”

Cel puţin doi oameni şi-au pierdut viaţa şi 17 au fost răniţi după prăbuşirea, miercuri, a unui imobil cu trei etaje în apropierea unui şantier din New York, au anunţat autorităţile americane, relatează Agerpres, care citează AFP.

Pompierii au anunţat pe X că investighează cauza prăbuşirii clădirii, produse în cartierul Flatbush din Brooklyn.

La faţa locului, echipele de pompieri căutau miercuri printre dărâmături.

Imobilul s-a prăbuşit peste un şantier din apropiere unde avea loc lucrări de excavare, prinzând în capcană oameni care au fost salvaţi timp de câteva ore de pompierii care au folosit drone, câini şi drujbe.

„Nu ştim câţi oameni se mai află în zona unde s-a prăbuşit clădirea”, a declarat miercuri seara responsabila Departamentului de Pompieri din New York, Lillian Bonsignore, anticipând o „operaţiune de lungă durată”.

Două persoane au murit, le-a spus ea jurnaliştilor, fără a preciza vârsta victimelor. Alte şaptesprezece persoane, inclusiv şapte copii, au fost rănite, dintre care patru grav.

Primarul oraşului New York, Zohran Mamdani, le-a mulţumit celor peste 250 de salvatori mobilizaţi.

Ahmed Tigani, şeful departamentului de construcţii al oraşului, a declarat că muncitorii excavau în momentul prăbuşirii.

Publicat
Din categoria Politic