La 100 de ani de la străpungerea Tunelului Teliu, cel mai lung tunel feroviar din România, istoria acestei capodopere inginerești este readusă la lumină de Emil Dănescu, un fost ceferist din Întorsura Buzăului, relatează Agerpres într-un reportaj.
De la secretul unei străpungeri „repetate” cu dinamită pentru fastul oficialităților, până la mitul fantomei cu felinar care inspiră astăzi planuri turistice, povestea tunelului de 4,3 kilometri arată cum pasiunea unui singur om poate păstra vie o moștenire națională de un secol.
Pentru unii oameni, gara este doar un loc de plecare sau de sosire, pentru alţii înseamnă călătorii, vacanţe, reîntâlniri sau despărţiri. Pentru Emil Dănescu, însă, gara înseamnă o lume întreagă: oameni, destine, întâmplări, poveşti şi o istorie care merită cunoscută, păstrată şi spusă mai departe.
Doctor în ştiinţe economice şi fost ceferist, Emil Dănescu s-a născut la Întorsura Buzăului şi şi-a petrecut o mare parte din viaţă în lumea căilor ferate. A lucrat în Regionala CFR Braşov, la Cluj, iar apoi în Centrala CFR Marfă din Bucureşti şi a căutat să descopere universul feroviar dincolo de experienţa profesională, cercetând arhive, răsfoind documente şi adunând mărturii despre oamenii care au dat viaţă acestei lumi. O pasiune moştenită, de altfel, din familie, de care a rămas legat toată viaţa.
„Pasiunea mea pentru Calea Ferată este de foarte mult timp, nu numai datorită faptului că m-am născut din părinţi care au fost ceferişti, care au lucrat într-o instituţie care era foarte serioasă şi care presupunea foarte multă disciplină, foarte multă rigurozitate, punctualitate, ordine în ceea ce executau. De altfel, bunicii au fost ceferişti şi chiar un străbunic a lucrat în acest domeniu, aşa că, iată, genetic am ceea ce se numeşte rădăcină pentru Calea Ferată”, a declarat Emil Dănescu, pentru Agerpres.
”L-am parcurs pe jos, am putut să văd că de la un capăt al tunelului se vede luminiţa de la celălalt capăt ca o monedă de 10 bani”
El este autor al mai multor volume prin care încearcă să păstreze vie memoria celor care au contribuit la istoria căilor ferate. Printre acestea se numără „Cruce în Halta Bucerdea”, „Un taxi pe drum de fier”, „Acarul Păun”, dar şi „Călătorie în timp: Gările Braşovului şi poveştile lor”, scrisă împreună cu Alexandru Daneş.
Recent, a lansat un nou volum, intitulat „Tunelul Teliu – Ecouri la centenar (1926-2026)”, cu prilejul aniversării a 100 de ani de la străpungerea acestuia.
Tunelul Teliu, care leagă Braşovul de Întorsura Buzăului, are o lungime de 4.369 de metri şi jumătate şi este, încă, cel mai lung tunel feroviar din ţară. Întorsura Buzăului a rămas „capăt de linie”, deşi, conform proiectului, calea ferată ar fi trebuit să treacă dincolo de munţi şi să unească Transilvania cu Regatul.
„Tunelul Teliu este, într-adevăr, cel mai lung tunel feroviar din ţară. Acum se construieşte pe Magistrala 3 un tunel mai mare, dar timp de 100 de ani a fost şi încă păstrează supremaţia în lungime, având 4369,5 metri, o lungime considerabilă. Şi, pentru faptul că l-am parcurs pe jos, am putut să văd că de la un capăt al tunelului se vede luminiţa de la celălalt capăt ca o monedă de 10 bani. Este foarte interesant acest lucru, pentru că, deşi se află în declivitate, atât de bine a fost lucrat şi atât de drept este, încât se poate vedea lumina de la capătul opus. (…) Pasiunea mea pentru tunelul de la Teliu-Întorsura Buzăului este legată de faptul că m-am născut în localitatea Întorsura Buzăului, (…) că părinţii mei au lucrat în gara Întorsura Buzăului, după cum spuneam, fiindcă naşul meu de botez a fost şef de staţie în Întorsura Buzăului şi toate acestea au rămas în amintirile copilăriei şi s-au transmis de-a lungul timpului astfel că, m-am gândit, cu ocazia centenarului străpungerii tunelului de la Teliu. să dedic o lucrare acestui eveniment”, a menţionat acesta.
”S-a astupat locul de întâlnire cu un perete de doi metri grosime”
Tunelul de la Teliu nu este doar cel mai lung tunel feroviar din România, ci are şi o poveste interesantă. Construcţia a fost realizată de firma germană Julius Berger, iar lucrările au fost abordate simultan din două direcţii: dinspre Teliu, la nord, şi dinspre Întorsura Buzăului, la sud. Cele două echipe de muncitori s-au întâlnit mai repede decât anticipaseră, aşa că locul străpungerii a fost zidit din nou, iar deschiderea tunelului a fost celebrată câteva zile mai târziu.
„Ca să respectăm adevărul istoric, trebuie să mărturisim că, de fapt, străpungerea tunelului s-a făcut în data de 1 octombrie 1926. Probabil că nici constructorii nu se aşteptau să se întâlnească atât de bine şi nu au pregătit momentul într-un cadru festiv. Şi atunci, pentru ca această sărbătoare să fie, într-adevăr, cu fast, aşa cum era firesc la o astfel de construcţie, s-a amânat puţin momentul festiv şi s-a făcut acest lucru în 24 octombrie 1926, adică exact acum 100 de ani. Evenimentul a fost pregătit ca să se întâmple pe viu străpungerea tunelului, aşa că s-a astupat locul de întâlnire cu un perete de doi metri grosime, apoi s-au băgat nişte artificii, nişte dinamită, ca să se creeze, efectiv, la faţa locului, cu această ocazie străpungerea tunelului”, aminteşte Emil Dănescu.
Mărturiile vremii, inclusiv imaginile fotografului Curţii Regale, Heinrich Lang, originar din Braşov, surprind amploarea evenimentului încheiat cu un banchet, la care au participat miniştri, politicieni, finanţişti, doctori, avocaţi, muncitori, localnici etc.
Fantoma cu felinar
În jurul tunelului de la Teliu s-au ţesut, de-a lungul timpului, diverse legende. Una dintre cele mai cunoscute vorbeşte despre o fantomă care ar apărea uneori în interiorul acestuia, purtând un felinar.
„Sigur, legendele sunt întotdeauna binevenite şi gustate de către oameni. Există o legendă a tunelului Teliu, este vorba despre şeful Diviziei de Construcţii Hărman-Întorsura Buzăului, inginerul Ion Cotârţă, care în presa vremii şi în alte materiale publicate ulterior apare sub diverse alte nume, dar numele real este Ion Cotârţă, pe care l-am regăsit şi în registru de decedaţi al Primăriei Teliu, şi care este asociat cu faptul că ar fi fost electrocutat exact în ziua în care a avut festivitatea. (…) Lucrul acesta nu este adevărat, inginerul Ion Cotârţă, într-adevăr, a murit accidental în dată de 5 mai 1926, deci cu câteva luni înainte”, a mai spus Emil Dănescu.
Legenda a devenit, însă, o sursă de inspiraţie pentru un proiect turistic, pe care primarul oraşului Întorsura Buzăului, Raul Urdă, şi-ar dori să îl dezvolte pentru a atrage mai mulţi vizitatori în zonă.
„Noi nu avem un obiectiv turistic la Întorsura Buzăului şi cred că ne-am putea lega de acest tunel. (…) M-am gândit la un tren turistic Întorsura-Teliu, care să oprească la jumătatea tunelului, să facem o proiecţie cu un videoproiector pe peretele tunelului cu imagini din timpul lucrărilor sau ce mai găsim şi să apară şi o stafie cu un felinar ca să-i mai sperie pe turişti. (…) De multe ori, obiectivele turistice vând o poveste, deci trebuie să fie o poveste pe care să o dezvolţi şi pe care să o vinzi mai departe. (…) Da, ar fi o idee bună, deşi e destul de complicat, pentru că trebuie tot felul de autorizaţii, angajaţi, ingineri, mecanici… Şi încă n-am găsit nicio sursă de finanţare care se potrivească cu ideea noastră, dar dacă am găsi, am merge pe ideea asta: să cumpărăm o locomotivă şi două vagonete din străinătate, ceva, aşa, mai de epocă, mai frumoase, care să se potrivească, şi să încercăm să dăm drumul unui serviciu”, a declarat, pentru Agerpres, Raul Urdă.
Căile ferate au nenumărate poveşti, dar pentru ca acestea să nu rămână doar în paginile cărţilor sau în amintirile celor care le-au trăit, este nevoie şi de implicarea instituţiilor, spune Emil Dănescu.
„Sunt foarte mulţi oameni pasionaţi de calea ferată atât în ţară, cât şi în străinătate, şi nu neapărat ceferişti, şi vă spun asta din experienţă, pentru că relaţionez cu foarte mulţi pasionaţi din întreaga ţară. Există oameni care au cu totul alte profesii, dar care sunt avizi de literatură feroviară, care au multe diorame feroviare, care sunt implicaţi în fel de fel de iniţiative. Faptul acesta mă bucură foarte mult, dar aş dori şi ar fi lăudabil ca instituţiile feroviare să se aplece cu mai multă atenţie şi să acorde mai multă atenţie, finanţare, implicare către partea de istorie feroviară. Există mici iniţiative, muzee de locomotive,spre exemplu, (…) dar acestea presupun eforturi financiare pe care o persoană particulară cu greu le poate suporta. ONG-uri dacă s-ar crea în acest domeniu ar fi foarte bine, dar ne aşteptăm din partea instituţiilor statului la mai multă colaborare, la mai multă susţinere. (…) Ce interes am eu? Interesul este că am în sânge Calea Ferată Română, pe care am iubit-o şi o iubesc în continuare”, a mai spus Emil Dănescu.
Iar câtă vreme vor exista oameni care să caute prin arhive, să documenteze şi să spună aceste poveşti, istoria căilor ferate va continua să călătorească din generaţie în generaţie.