Fără apă timp de aproape două zile pe mai multe adrese din Chișinău. Ce străzi sunt vizate

Furnizarea apei potabile va fi sistată timp de aproape două zile pe mai multe adrese de pe strada Calea Orheiului din Chișinău, din cauza unor lucrări planificate la apeduct, anunță Apă-Canal Chișinău.

Vor fi afectați consumatorii de pe strada Calea Orheiului, de la numerele 109, 109/4, 90 și adresele cu litere aferente, precum și numărul 86.

Totodată, în orele de consum maxim, locatarii de la etajele superioare din sectorul Poșta Veche s-ar putea confrunta cu o scădere a presiunii apei.

Reprezentanții Apă-Canal își cer scuze pentru disconfortul creat și dau asigurări că echipele de intervenție vor depune eforturi pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei în cel mai scurt timp.

„Rugăm toți consumatorii afectați de această oprire să-și asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic pe perioada întreruperii furnizării apei”, menționează responsabilii.