
Un celebru automobil de poliție Porsche 924 din primii ani de existență ai Emiratelor Arabe Unite a fost restaurat și prezentat recent la Abu Dhabi. Proiectul, realizat de Porsche Centre Abu Dhabi and Al Ain, parte a grupului Ali & Sons Holding, readuce la viață primul automobil sport care a intrat vreodată în flota Poliției Federale a Emiratelor Arabe Unite, marcând un capitol esențial atât în patrimoniul auto al națiunii, cât și în istoria forțelor de ordine locale, care se remarcă printr-o flotă inedită la nivel mondial.
Automobilul care a escortat-o pe Regina Elisabeta a II-a
Acest exemplar Porsche 924 a fost achiziționat de Poliția din Abu Dhabi cu scopul precis de a o escorta pe Regina Elisabeta a II-a în timpul primei vizite oficiale a Majestății Sale în tânăra națiune, desfășurată în anul 1979. Evenimentul regal a avut loc la doar șapte ani după fondarea Emiratelor Arabe Unite ca stat independent format din șapte emirate.
Regina Elisabeta, Ducele de Edinburgh și suita regală au călătorit în regiunea Golfului la bordul iahtului regal Brittania. Pe parcursul etapei din Emiratele Arabe Unite, oaspeții regali au fost însoțiți și ghidați personal de către Șeicul Zayed bin Sultan Al Nahyan, conducătorul inaugural al Emiratelor Arabe Unite.
Locotenent-colonelul Ali Al Hammadi, șeful Departamentului pentru Patrimoniul Poliției din cadrul Poliției din Abu Dhabi, a subliniat că modelul Porsche 924 reprezintă un capitol important în istoria instituției și în dezvoltarea flotei sale auto. Potrivit acestuia, restaurarea vehiculului oferă ocazia de a păstra o legătură tangibilă cu acea perioadă și de a transmite povestea sa generațiilor viitoare, motiv pentru care instituția a colaborat cu Porsche Centre Abu Dhabi și Al Ain pentru a reda acestui automobil istoric identitatea sa de odinioară.
Proces meticulos de restaurare
Deși astăzi Emiratele Arabe Unite și întreaga regiune a Golfului sunt renumite la nivel mondial pentru flotele de poliție echipate cu automobile de înaltă performanță — printre care legendarul 911 și chiar modelul pur electric Taycan — un detaliu adesea trecut cu vederea este faptul că modelul 924 a fost absolut primul dintre acestea.
Recunoscând valoarea istorică a automobilului, Porsche Centre Abu Dhabi a demarat proiectul pentru a-i conserva identitatea originală și a-l readuce la o stare demnă de locul său în istoria țării. La începutul acestui an, mașina a fost transferată în centrul de service din Abu Dhabi pentru o restaurare completă, menită să o aducă cât mai aproape de starea sa inițială din fabrică și din serviciu.
Echipa de specialiști a recreat cu mare atenție inscripțiile și însemnele originale ale poliției prin vopsire, evitând utilizarea autocolantelor moderne, pentru a garanta păstrarea autenticității istorice a vehiculului.
După finalizarea lucrărilor ample de restaurare efectuate, automobilul a fost predat oficial Poliției din Abu Dhabi în cadrul unei ceremonii organizate la Muzeul Al Maqta, un loc cu o semnificație istorică aparte, fiind una dintre primele sedii ale poliției din Abu Dhabi.
Manfred Bräunl, CEO al Porsche Middle East and Africa, a declarat că este firesc ca acest exemplar 924 să fie restaurat atât de meticulos, având în vedere rolul important și vizibil pe care l-a jucat într-unul dintre cele mai semnificative momente din primii ani ai Emiratelor, reamintind tuturor că acest Porsche a deschis drumul celebrelor mașini sport de poliție din regiune.
Publicul larg va putea admira pentru prima dată automobilul restaurat în cadrul festivalului Icons of Porsche din Dubai, programat în perioada 21–22 noiembrie 2026. După încheierea acestui eveniment, vehiculul istoric va fi expus permanent în noua sa casă din cadrul muzeului menționat.
Articolul (video) Primul Porsche al poliției din Emirate, mașina de escortă a Reginei Elisabeta a II-a, a fost restaurat apare prima dată în Autoblog.md.












