EXCLUSIV Decizia integrală a PNL prin care puciștii au zece zile la dispoziție să renunțe la procesele împotriva partidului. În caz contrar, vor fi excluși din grupurile parlamentare PNL

Biroul Politic Național al PNL a decis duminică, 8 noiembrie, să le dea un ultimatum de zece zile puciștilor să își retragă două acțiuni în instanță împotriva partidului. În caz contrar, ei vor fi excluși din PNL. Textul deciziei, consultat de G4Media, arată că procesele vizate de decizia conducerii PNL au fost inițiate de 14, respectiv 16 liberali din tabăra anti-Bolojan și vizează anularea unor decizii prin care partidul stabilea că parlamentarii nu vor vota învestirea guvernului Veștea.

Mai precis, e vorba despre dosarul 27588/3/2026 de la Tribunalul București și dosarul 1923/93/2026 de la Tribunalul Ilfov.

Acțiunea de la Tribunalul București a fost depusă de Monica Anisie, Andrei Baciu, Sorin Cîmpeanu, Mihai Culeafă, Alina Gorghiu, Ion Iordache, Aneta Matei, Ciprian Pandea, Nicoleta Pauliuc, Alexandru Popa, Răzvan Prișcă, George Scarlat, Ionuț Stroe și Mihail Veștea. La acțiunea de la Tribunalul Ilfov, celor 14 li s-au adăugat Sebastian Mihai Rusu și Eduard Tatian Mititelu.

Prin aceste procese, puciștii cer instanței să anuleze decizia PNL ca parlamentarii partidului să voteze împotriva învestirii guvernului condus de Adrian Veștea, desemnat premier peste capul partidului. De asemenea, puciștii au cerut PNL să le plătească un prejudiciu moral, în valoare de 250.000 lei de fiecare.

Decizia integrală a PNL, mai jos:

BIROUL POLITIC NAȚIONAL
Decizia nr. 61 din 08 noiembrie 2026
Biroul Politic Național al Partidului Național Liberal, în exercitarea atribuțiilor care îi revin potrivit art. 74 lit. a, n și r din Statutul PNL,
Având în vedere obligațiile membrilor Grupului Parlamentar al PNL, stabilite prin art. 53 alin. (2) din Statut, potrivit căruia principala obligație a grupului parlamentarilor PNL constă în promovarea politicii partidului în întreaga activitate parlamentară, precum și prin art. 54 alin. (3), care interzice membrilor grupurilor parlamentare ale PNL exprimarea, în cadrul Camerei Deputaților și Senatului, a unor poziții contrare liniei politice a partidului,
Ținând cont de Decizia BPN nr. 22 din 15 iunie 2026, prin care grupurile parlamentare ale PNL au fost mandatate să nu susțină învestirea unui Guvern propus de Adrian Veștea,
Luând act de faptul că un număr de parlamentari ai Partidului Național Liberal au încălcat mandatul stabilit prin decizia menționată, fapt de notorietate publică,
Având în vedere că încălcarea acestei decizii nu a fost urmată de aplicarea vreunei sancțiuni, potrivit prevederilor statutare, și că, în pofida absenței oricărei sancțiuni, unii dintre parlamentarii în cauză au ales să se adreseze instanțelor de judecată, formulând acțiuni împotriva partidului și solicitând inclusiv acordarea de daune morale,
În temeiul art. 75 din Statutul Partidului Național Liberal, cu 37 de voturi pentru și 5 abțineri, din totalul de 42 de membri prezenți,
DECIDE:
Art. 1 Se acordă un termen de 10 zile parlamentarilor PNL care au inițiat acțiuni judiciare împotriva partidului în legătură cu recomandările politice de vot și care au manifestat o conduită contrară deciziilor partidului și liniei politice a grupurilor parlamentare, pentru:
* Clarificarea și soluționarea litigiilor inițiate împotriva partidului, prin renunțarea la acțiunile judiciare, în condițiile legii, în dosarul 1923/93/2026 și dosarul 27588/3/2026*;
* Asumarea respectării deciziilor politice ale partidului și ale grupurilor parlamentare.
Art. 2 La expirarea termenului prevăzut la art. 1, conducerile grupurilor parlamentare ale PNL vor prezenta grupurilor parlamentare o informare privind retragerea acțiunii judiciare de către parlamentarii vizați, precum și o evaluare a concordanței voturilor exprimate de aceștia cu deciziile adoptate de organismele de conducere ale grupurilor parlamentare și de Biroul Politic Național al PNL, în actuala sesiune parlamentară. În baza acestei evaluări, conducerile grupurilor parlamentare vor propune măsurile organizatorice și politice care se impun, inclusiv, după caz, retragerea sprijinului politic și încetarea apartenenței la grupurile parlamentare ale PNL, cu respectarea prevederilor statutare și regulamentare aplicabile.
Art. 3 Prezenta hotărâre intră în vigoare la data adoptării.

Publicat
Din categoria Politic