Compararea alegerilor din Găgăuzia cu cele din regiunea transnistreană este legitimă și necesară, întrucât scoate în evidență diferențele dintre cele două regiuni și nivelul competiției electorale. Opinia aparține expertului Igor Boțan și a fost exprimată în cadrul dezbaterii publice „Specificul alegerilor din anul 2026 pentru guvernatorul Găgăuziei”, organizată de Agenția de presă IPN. Potrivit expertului, în timp ce în regiunea transnistreană, la alegerile pentru așa-numitul soviet suprem, în două treimi dintre circumscripții a candidat o singură persoană, în Găgăuzia, în timp ce pentru funcția de deputat în Adunarea Populară a Găgăuziei acum s-au înregistrat în medie câte patru candidați, iar pentru funcția de bașcan opt concurenți.
„Eu cred că compararea alegerilor în regiunea transnistreană și în autonomia găgăuză este absolut legitimă și chiar este una recomandabilă din punctul meu de vedere”, a declarat expertul. Acesta a explicat că cele două regiuni au avut condiții de dezvoltare diferite. Potrivit lui, regiunea transnistreană, susținută de Federația Rusă, a ajuns să controleze 40% din potențialul industrial al Republicii Moldova, în timp ce Găgăuzia s-a constituit legal, în baza Legii privind statutul juridic special, fiind o regiune preponderent agrară, fără industrie. Igor Boțan a mai menționat că, încă în urmă cu aproximativ opt ani, reprezentanții administrației găgăuze recunoșteau că nivelul de trai din regiune era deja mai ridicat decât cel din regiunea transnistreană.
Referindu-se la competiția electorală, expertul a precizat că, la „alegerile” desfășurate anul trecut pentru așa-numitul soviet suprem din regiunea transnistreană, în două treimi dintre circumscripții a fost înregistrat un singur candidat. În celelalte circumscripții au fost câte doi concurenți. În Găgăuzia, în schimb, în cele 35 de circumscripții electorale au fost înregistrați, în medie, câte patru candidați. Pe parcursul scrutinelor anterioare, numărul acestora a variat de la doi până la șase sau chiar șapte candidați într-o circumscripție. Totodată, Igor Boțan a subliniat că, în cursa pentru funcția de bașcan, participă persoane cu experiență politică, inclusiv foști deputați în Parlament și reprezentanți ai administrației publice regionale.
Expertul consideră că normalizarea situației din Găgăuzia este atât în interesul locuitorilor regiunii, cât și al Republicii Moldova, în contextul integrării europene. „Cea mai bună soluție pentru dezvoltarea regiunii, și este în interesul Republicii Moldova per ansamblu, ca situația din Găgăuzia să se normalizeze”, a declarat acesta.
El a explicat că autoritățile centrale trebuie să asigure dezvoltarea armonioasă a regiunii și să respecte principiile Cartei europene a autonomiei locale. Legea privind statutul special al Găgăuziei, adoptată în 1994, urmărea să protejeze cultura și limba găgăuză și să permită comunității să decidă la nivel regional asupra problemelor care țin de competența sa.
În ceea ce privește relațiile tensionate dintre Chișinău și Comrat, Igor Boțan consideră că autoritățile centrale poartă o parte importantă din responsabilitate. „Autoritățile centrale poartă o mare parte din vină și mă refer la toate cele 12 legislaturi pe care le-am avut și al 23-lea guvern”, a spus expertul. El a menționat că, în cei peste 30 de ani de autonomie, nu a fost asigurată pe deplin dezvoltarea și utilizarea limbii găgăuze în spațiul public și în administrație. Acesta a amintit și avertismentul exprimat de secretarul general al UNESCO, în timpul vizitei în Republica Moldova din iulie, privind riscul dispariției limbii găgăuze.
Un alt factor care a influențat situația din regiune este, în opinia expertului, implicarea Federației Ruse prin mass-media, propagandă și susținerea unor candidați în campaniile electorale. Igor Boțan a amintit cazul alegerilor din 2015, când sprijinul oficialilor ruși ar fost direcționat către un anumit candidat dintre zece concurenți care promovau mesaje similare. Deși modificările legislației electorale au redus posibilitățile de intervenție străină directă, expertul consideră că mai există lacune, inclusiv în ceea ce privește finanțarea campaniilor.
Pentru îmbunătățirea relațiilor dintre autoritățile centrale și cele regionale, Igor Boțan propune crearea unui mecanism permanent de dialog și coordonare. Acesta ar permite verificarea compatibilității deciziilor regionale cu legislația națională și ar preveni apariția unor noi tensiuni.
Dezbaterea publică „Specificul alegerilor din anul 2026 pentru guvernatorul Găgăuziei” este ediția a 363-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”. Agenția IPN desfășoară acest ciclu de dezbateri cu sprijinul Fundației germane Hanns Seidel.
The post Igor Boțan: Competiția electorală din Găgăuzia diferă de cea din regiunea transnistreană appeared first on ipn.md.