Anunțul a fost făcut joi, de către purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, în cadrul unei conferințe de presă.
„Guvernul a adoptat cadrul legislativ necesar pentru a face posibilă plata salariilor restante pentru angajații companiilor de interes strategic național aflate în procedura de concordat preventiv., desigur, ne gândim cu toții la situația Liberty Galați”, a declarat Cărbunaru.
Decizia vine în urma activității grupului de lucru reunit sub coordonarea prim-ministrului, structură care a propus administratorilor concordatari un plan de restructurare.
„După ce a fost reunit sub coordonarea domnului prim-ministru, grupul de lucru, care a propus apoi administratorilor concordatari și pe procedura ulterioară un nou plan de restructurare. Era nevoie de o măsură, de un cadru legislativ care să permită plata salariilor restante a celor 2400 de angajați. Această decizie a Guvernului permite extinderea perioadei de sprijin de la șase luni la un an. Practic, se dublează perioada pentru care plata salariilor și altor drepturi bănești restante poate fi acoperită din fondul de garantare ”, continuă oficialul.
Cărbunaru a mai anunțat că, în paralel, continuă discuțiile pentru identificarea unui investitor care să poată relua producția la combinat.
„Sigur că în acest interval continuă discuțiile necesare pentru a găsi un investitor care să poată relua producția la combinat”, a mai precizat purtătorul de cuvânt.