Numărul angajaților Serviciului Special pentru Influențe Active asupra Proceselor Hidrometeorologice ar putea fi redus până la aproximativ 70 de persoane, însă reforma depinde de automatizarea completă a sistemelor de lansare a rachetelor antigrindină. În prezent, doar un singur sistem din Republica Moldova este automatizat, în timp ce celelalte funcționează manual, a declarat ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Eugeniu Osmochescu, după ședința Guvernului din 12 noiembrie.
Potrivit ministrului, modernizarea ar permite operarea de la distanță a sistemelor de lansare, inclusiv prin intermediul unor soluții software și al inteligenței artificiale.
„Reducerea până la circa 70 de persoane în serviciul antigrindină poate fi atinsă doar prin automatizarea completă a sistemelor de lansare a rachetelor antigrindină. Pentru moment, în Republica Moldova, avem doar un sistem care poate fi numit automatizat. În rest, toate sunt manuale”, a precizat Osmochescu.
În cadrul declarațiilor, ministrul a fost întrebat și despre eventualele scumpiri ale pâinii, în contextul creșterii costurilor la energie și logistică. Acesta a menționat că, în perioada ianuarie-octombrie 2026, prețul pâinii a crescut cu 6,1%. Potrivit lui, grâul reprezintă aproximativ 30% din costul produsului, restul fiind determinat de alte cheltuieli, în special cele energetice. Deocamdată, autoritățile nu discută despre măsuri de sprijin destinate în mod special producătorilor de pâine.
Osmochescu a prezentat și situația datoriilor istorice față de fermieri. Dintr-un total de aproximativ 2,1 miliarde de lei, circa 400 de milioane au fost achitate sau se află în proces de achitare. Restanțele aferente anilor 2024-2025 se ridică astfel la aproximativ 1,7 miliarde de lei.
O parte din aceste datorii ar putea fi acoperită prin accesarea fondurilor europene începând cu 2028, prin intermediul Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA). Ministrul a avertizat însă că este prematur să fie făcute estimări, întrucât bugetul Uniunii Europene pentru următorul ciclu financiar nu este încă stabilit.
„Începând cu 2028, accesând fondurile europene, prin AIPA, la fel, noi putem vorbi despre acoperirea și acestor datorii. Dar este prematur la momentul actual să vorbim, pentru că noi nu cunoaștem care va fi bugetul Uniunii Europene, începând cu ciclul bugetar din 2028. Dar, potențial da”, a declarat ministrul.
Un alt subiect abordat a vizat crearea unei structuri responsabile de protecția animalelor de companie. Osmochescu a menționat că Ministerul Mediului a anunțat că o asemenea unitate va fi înființată în cadrul instituției în 2027.
Ministrul a explicat că responsabilitățile celor două ministere sunt distincte: Ministerul Agriculturii se ocupă de sănătatea animalelor și de siguranța consumatorilor de produse agroalimentare, în timp ce protecția animalelor de companie ține de competența Ministerului Mediului.