WSJ: Marea Neagră este acum cea mai periculoasă 
cale de navigație din lume

Analiză Wall Street Journal, via Rador: Cea mai mortală întindere de apă din acest an nu este Strâmtoarea Ormuz. O serie de atacuri din Marea Neagră au provocat mai multe victime decât atacurile asupra navelor de marfă înregistrate până acum în războiul dintre Iran și SUA, perturbând rutele comerciale și crescând presiunea asupra NATO.

Forțele ruse au vizat nave comerciale care transportau exporturi de alimente din Ucraina prin Marea Neagră. La rândul său, Ucraina a atacat navele rusești de pe cealaltă parte a mării cu ajutorul dronelor.

Ca răspuns, transportatorii maritimi s-au îndepărtat în mare parte de apele din largul Ucrainei și Rusiei pentru a se feri de atacuri. Însă atacurile s-au extins către apele din largul României și Bulgariei, ambele membre ale Organizației Tratatului Atlanticului de Nord, într-o serie de incidente recente, soldate cu morți.

Anul acesta, au avut loc peste 300 de atacuri în Marea Neagră, potrivit cifrelor furnizate de compania de securitate maritimă Ambrey. Atacurile au provocat moartea a peste 30 de marinari, iar peste 20 de persoane sunt date dispărute, conform Asociației Armatorilor Turci, rapoartelor MarineTraffic și autorităților locale.

În comparație, în Strâmtoarea Ormuz și în regiunea mai largă a Orientului Mijlociu au avut loc aproximativ 130 de atacuri, în urma cărora au murit 25 de marinari, de la începutul conflictului dintre SUA și Iran, la sfârșitul lunii februarie, potrivit Organizației Maritime Internaționale.

În octombrie, aproape jumătate dintre atacurile asupra a douăsprezece nave din largul României și Bulgariei s-au soldat cu decese, dispariția sau rănirea unor marinari.

Aceste atacuri, care au avut loc la marginea teritoriului NATO, au fost asociate cu Rusia de către unii lideri europeni. Moscova a negat orice implicare.

Ele vin în contextul unei creșteri a încălcărilor spațiului aerian, a atacurilor cibernetice și a actelor de sabotaj la frontiera de est a alianței militare, pe care oficialii europeni le-au asociat cu Moscova.

România și Bulgaria sunt expuse în mod deosebit agresivității rusești, deoarece forțele lor armate și de apărare civilă se numără printre cele mai puțin dezvoltate din Europa. Aliații NATO mobilizează resurse pentru a oferi asistență în regiune. Luni, Comisia Europeană a anunțat planuri de accelerare a creării unui centru de securitate maritimă în Marea Neagră, având în vedere recentele atacuri din zonă, dar nu a indicat Rusia ca fiind în spatele acestor atacuri.

Marea Neagră are o importanță strategică semnificativă ca legătură între Europa și Asia. Șase țări — Bulgaria, Georgia, România, Rusia, Turcia și Ucraina — se învecinează cu țărmurile sale, ceea ce îi conferă acces la rute comerciale internaționale vitale. Timp de câteva luni după invadarea pe scară largă a Ucrainei de către Rusia în 2022, Marea Neagră a fost scena unor lupte navale și a unor atacuri asupra navelor comerciale, dar ostilitățile din zonă s-au diminuat treptat. Navele de război rusești s-au retras în porturi și, sub presiunea internațională, au încetat să mai atace navele comerciale care transportau cereale și alte produse alimentare din Ucraina. Țări din Africa și din anumite părți ale Orientului Mijlociu depind de recoltele Ucrainei pentru a-și hrăni populația.

Recenta intensificare a violențelor a redus drastic activitatea comercială în Marea Neagră. Numărul navelor care au intrat prin Strâmtoarea Bosfor a scăzut cu 41% în octombrie, comparativ cu aceeași lună din 2025, iar tranzitul în ambele direcții a scăzut cu 38% în aceeași perioadă, potrivit Global Fishing Watch, o organizație neguvernamentală care monitorizează activitatea maritimă.

Traducerea Rador: Carolina Ciulu

Publicat
Din categoria Politic