Femeile care nasc în spitalele din România, fie ele publice sau private, au de acum dreptul garantat prin lege de a avea alături o persoană apropiată pe toată durata travaliului și a nașterii.
Președintele a promulgat actul normativ inițiat de senatoarea USR Ruxandra Cibu Diaconu, iar unitățile medicale nu vor mai putea invoca lipsa de spațiu sau regulamentele interne pentru a refuza accesul însoțitorului.
„Mă gândesc la femeile care mi-au povestit cum au născut. La cea care a stat ore întregi într-un salon comun, fără o perdea între paturi. La cea căreia nu i-a explicat nimeni ce i se face. La cea căreia i-au luat copilul de lângă ea imediat după naștere, fără niciun motiv medical. Și la toți cei care au așteptat pe un scaun pe hol, la doi pași de ușă, fără voie să intre. Legea schimbă exact lucrurile astea”, a scris Cibu Diaconu pe pagina de Facebook.
Noua legislație introduce măsuri pentru respectarea intimității și demnității mamelor în maternități, punând capăt practicilor prin care tații sau alți aparținători erau obligați să aștepte pe holurile spitalelor.
Astfel, persoana desemnată de mamă poate rămâne lângă aceasta de la primele contracții, pe tot parcursul travaliului și al nașterii, până după venirea pe lume a copilului. Spitalele nu mai pot refuza accesul însoțitorului sub pretextul lipsei de spațiu sau prin regulamente de ordine interioară.
De asemenea, unitățile medicale sunt obligate să asigure condiții care să garanteze intimitatea pacientelor, iar copilul nu va mai fi separat de mamă imediat după naștere, cu excepția situațiilor justificate medical.
Demersul a pornit în urma unei investigații de presă publicate de platforma editorială Snoop, semnată de jurnalista Luiza Vasiliu, urmată de o dezbatere organizată la Senat pe tema violenței obstetricale.
Proiectul a fost votat aproape în unanimitate în Senat și cu o majoritate covârșitoare în Camera Deputaților – 262 de voturi „pentru” și niciunul împotrivă.
„Urmează partea cea mai grea, ca legea să ajungă în fiecare sală de naștere din țară. Pentru că nicio femeie n-ar trebui să-și amintească nașterea copilului ei ca pe cea mai singură zi din viața ei”, a concluzionat inițiatoarea legii.