CEC tipărește peste 1 000 de buletine de vot pentru alegerile repetate din Novosiolovca. Cât va costa scrutinul

Comisia Electorală Centrală (CEC) a început tipărirea a 1 055 de buletine de vot pentru alegerea primarului satului Novosiolovca, raionul Taraclia. Votarea repetată va avea loc în data de 15 noiembrie, după ce scrutinul din 1 noiembrie a fost declarat nevalabil din cauza prezenței insuficiente la urne.

Potrivit CEC, buletinele vor fi tipărite în trei limbi: 255 în română, 500 în rusă și 400 în bulgară. Acestea vor avea culoarea roz și dimensiunile de 14 centimetri lățime și 10,5 centimetri lungime.

Costul total al tirajului este de 5 550 de lei. Un buletin în limba română costă 5 lei, iar unul în limba rusă – 4 lei.

CEC a declarat nevalabile alegerile din 1 noiembrie, întrucât la vot s-au prezentat mai puțini alegători decât pragul minim prevăzut de lege.