VIDEO Flăcări puternice în Parcul Valea Morilor. Patru echipaje de pompieri au intervenit

Un incendiu puternic a izbucnit astăzi, 13 noiembrie, în Parcul Valea Morilor din Capitală. Flăcările ar fi cuprins o construcție, care a fost distrusă de foc, potrivit imaginilor publicate în mediul online.

În acest sens, redacția Realitatea.md a solicitat o reacție de la ofițera de presă a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), Liliana Pușcașu, care ne-a oferit următoarele detalii:

„La fața locului intervin patru echipaje de pompieri. Potrivit informațiilor preliminare, incendiul a cuprins trei gherete. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 14:19, iar incendiul a fost localizat la ora 14:33.

Pompierii lucrează în continuare pentru lichidarea completă a focului. Din fericire, victime nu au fost raportate”, a declarat Liliana Pușcașu.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul VIDEO Flăcări puternice în Parcul Valea Morilor. Patru echipaje de pompieri au intervenit apare prima dată în Realitatea.md.