Consiliul S.A. „CET-Nord” a anunțat concurs pentru ocuparea funcției de director general al întreprinderii. Candidații pot depune dosarele până la 8 decembrie 2026, ora 17:00.
Potrivit condițiilor concursului, candidații trebuie să dețină studii superioare în domeniul economic, financiar, energetic, tehnic sau juridic și să aibă cel puțin 10 ani de experiență profesională în domeniile respective, dintre care minimum un an în sectorul energetic.
De asemenea, este necesară o experiență de cel puțin trei ani în funcții de conducere și cunoașterea avansată a limbii române. Cunoașterea limbii engleze la nivelul B1 constituie un avantaj.
Contractul de management cu persoana selectată va fi încheiat pentru o perioadă de până la cinci ani.
Dosarele pot fi depuse fizic sau expediate prin poștă, în plic sigilat, la sediul S.A. „CET-Nord” din municipiul Bălți, strada Ștefan cel Mare, 168. De asemenea, documentele pot fi transmise în format electronic, într-o arhivă, la adresa concurs@cet-nord.md
Regulamentul concursului și condițiile complete de participare sunt disponibile pe paginile web ale Agenției Proprietății Publice și S.A. „CET-Nord”.