Candidatul democrat Jonathan Kreiss-Tomkins a fost ales guvernator al statului Alaska, potrivit estimărilor Associated Press şi NBC News, în cea mai recentă victorie a partidului în valul de succese înregistrate în cadrul alegerilor de la jumătatea mandatului, atât la nivelul guvernelor de state, cât şi pentru Congresul SUA, relatează Reuters.
Kreiss-Tomkins, în vârstă de 37 de ani, fost membru al legislativului statului Alaska, a învins trei candidaţi republicani, inclusiv pe unul susţinut de preşedintele SUA, Donald Trump.
Conform presei americane, Alaska nu a mai ales un guvernator democrat din anul 1998.
O victorie a lui Kreiss-Tomkins le-ar asigura democraţilor 30 de posturi de guvernator de stat anul viitor, în urma alegerilor de la jumătatea mandatului din 3 noiembrie.
În campania sa, el a pledat pentru reducerea costului vieţii, finanţarea integrală a şcolilor publice şi reglementarea construcţiei centrelor de date.
Kreiss-Tomkins a beneficiat de susţinerea senatoarei republicane Lisa Murkowski, unul dintre puţinii membri ai partidului său care a fost dispusă să se distanţeze de Trump în anumite chestiuni de politică externă şi internă