
O femeie de 82 de ani a murit în urma unui incendiu izbucnit într-un apartament din Tiraspol, pe strada Tinereții. Tragedia s-a produs în această dimineață, după ce vecinii au observat fum ieșind din locuința aflată la etajul patru și au alertat pompierii, scrie presa din regiune.
Salvatorii au ajuns rapid la fața locului, însă ușa metalică a apartamentului era încuiată. Aceștia au demontat-o și au pătruns în interior, unde au găsit focarul incendiului în sufragerie. Flăcările au cuprins mai multe bunuri și piese de mobilier.
Pe podea, pompierii au descoperit proprietara locuinței, în vârstă de 82 de ani, fără semne de viață. Femeia a fost evacuată și predată echipajului medical, care a încercat să o resusciteze, însă fără succes.
Incendiul a fost lichidat în aproximativ 30 de minute. În urma cercetărilor, inspectorul supravegherii de stat a depistat în cameră mucuri și țigări. Una dintre ipotezele examinate este că focul ar fi izbucnit de la o țigară nestinsă.
Circumstanțele exacte ale tragediei urmează să fie stabilite.
[bzplayer mp4=”https://cloud.realitatea.group/video/realitatea.md/incediu-tiraspol-video.mp4″ muted=”false” thumbnails=”true”]




Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Tragedie la Tiraspol: O bătrână de 82 de ani a fost găsită fără viață într-un apartament cuprins de flăcări apare prima dată în Realitatea.md.