Locuitorii unui sector din Capitală nu vor mai plăti taxa de salubrizare anunțată de primărie. Prefectura a anulat actul

Primăria Sectorului 1 anunța, în urmă cu o lună, că persoanele care locuiesc în Sectorul 1 vor fi nevoite, de la 1 ianuarie, să plătească o taxă de 9,99 de lei de persoană pentru serviciile de salubrizare.

Hotărârea a fost luată de către Consiliul Local, la finalul lunii septembrie.

Cum a fost anulată decizia

Prefectura Municipiului București a fost notificată de filiala USR Sector 1 despre noua modificare. Formațiunea sugera că ar fi fost anumite nereguli în procedura de adoptare a hotărârii de Consiliu Local.

Instituția a intervenit și a căutat documentele care au stat la baza deciziei locale. Mai apoi, a descoperit că decidenții Sectorului 1 nu aveau aprobarea Consiliului General al Municipiului București.

„Această normă specială, derogatorie, confirmă că orice act de organizare a serviciului de salubrizare la nivelul unui sector al Municipiului București care implică o dimensiune metropolitană sau intercomunitară necesită mandatul expres al CGMB, exprimat prin hotărâre”, a transmis prefectura.

Publicat
Din categoria Politic